Confidenţialitate


CNADNR reclamă nereguli la Autostrada Orăștie – Sibiu


La mai puţin de un an de când a fost inaugurată, autostrada Orăştie-Sibiu se confruntă deja cu o serie de probleme.

Compania Naţională de Drumuri a descoperit mai multe nereguli la lotul 3 şi dă vina către firma de construcţii Salini Impregilo pentru o slabă calitate a lucrărilor.

În presa centrală au apărut informaţii potrivit cărora acest tronson de autostradă riscă să fie acoperit de alunecări de teren.

Pe cei 22 de kilometri ai tronsonului dintre Cunţa şi Sălişte, terasamentul “stă să o ia la vale”. O placă de beton s-a spart deja, iar ţevile de scurgere sunt îndoite.

Reprezentaţii CNADNR susţin în baza unei expertize tehnice că modul în care a fost realizată lucrarea, a avut un rol hotărâtor în declanşarea şi evoluţia problemelor.

Aceştia reclamă și slaba calitate a lucrărilor executate de firma Salini Impregilo la lotul 3, lucru care a dus la întârzierea finalizării tronsonului de autostradă Orăştie – Sibiu.

Autostrada este în garanție timp de 4 ani, astfel că lucrările de remediere vor fi executate pe riscul şi cheltuiala companiei italiene, preciezează CNADNR.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează