Confidenţialitate

Cluj: 15 elevi și peste 20 de angajați din învățământ sunt infectați cu coronavirus, după prima săptămână de școală

15 elevi și peste 20 de angajați din învățământul clujean sunt infectați cu coronavirus la Cluj, după o săptămână de școală.

În acest moment, în opt școli se fac cursuri doar online. Inspectoratul Școlar Județean se așteaptă ca numărul cazurilor să crească.

Nici nu a început bine școala, iar la Cluj apar zeci de cazuri de coronavirus. 15 elevi și peste 20 de angajați din învățământ, între care 11 profesori, au fost depistați cu Covid-19. Opt școli au trecut pe scenariul roșu și fac doar cursuri online.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a transmis că în toate școlile din județ s-au luat măsurile impuse de criza sanitară, că se respectă regulile, iar virusul a fost dus din afara unităților de învățământ.

Autoritățile se așteaptă ca numărul să crească și în perioada următoare.

Unii părinți atrag atenția asupra faptului că cei mai mulți elevi din clasele de liceu nu mai respectă nicio măsură sanitară după terminarea orelor și se întâlnesc unii cu alții, din clase și din școli diferite, iar la finalurile de săptămână merg împreună la diverse petreceri, după care se duc la școală.

De altfel, cele mai multe cazuri de infecție cu Sars-Cov 2 din rândul elevilor sunt în clasele de liceu din județ.