Confidenţialitate


Clinică de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică deschisă la Spitalul Grigore Alexandrescu


Clinică de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică deschisă la Spitalul Grigore Alexandrescu

Clinica de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică de la Spitalul Grigore Alexandrescu a fost deschisă vineri. Peste aproximativ un an aici va putea fi făcut transplant cardiac, a anunţat managerul spitalului, profesorul Dan Enescu. La clinica vor lucra inclusiv medici care se vor întoarce din străinătate.

Noua clinică are patru etaje şi o capacitate de 85 de paturi, iar personalul medical necesar este de 152 de persoane.

Cel mai probabil, medicii vor începe să opereze în 2-3 săptămâni.

Potrivit directorului Spitalului Grigore Alexandrescu, personalul şi aparatura sunt ale Ministerului Sănătăţii, iar construcţia este a Primăriei Sectorului 1. Centrul trebuia să se deschidă în septembrie anul trecut, dar au fost probleme organizatorice la primărie, care nu a putut face faţă acestei investiţii bugetare.


Ultimele stiri
Franța: Aproape 2.000 de persoane, reținute în urma protestelor elevilor. Peste 200 de elevi și cadre didactice au…

Spania: Adolescent român, suspectat că a condus o grupare de hackeri care ar fi blocat sistemele mai multor…

Reacția PNL, după audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos: „Audierea ridică întrebări…

Bacău: Scrisul de mână, stimulat și premiat de biblioteca din Onești printr-un concurs ajuns la a treia ediție…

TAROM respinge afirmațiile senatorului Cristian Ghinea, care a spus că operatorul aerian va intra în faliment | AUDIO

Consultări, luni, la Palatul Cotroceni, privind desemnarea unui nou candidat la funcția de premier

România în Direct. Batem Polonia diseară? De ce nu mai progresăm la sport?

SUA: Execuțiile din Tennessee, suspendate după ce o femeie condamnată la moarte a supraviețuit injecțiilor letale administrate |…

Premiile Nobel 2026. Cui i-ar putea fi acordat Nobelul pentru Pace? Stația Spațială Internațională, printre predicțiile unui analist

Reacția inedită a lui Gheorghe Hagi despre Lewandowski înaintea meciului Polonia – România: „L-aș semna pentru noi. Avem…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează