Confidenţialitate


CJ Arad trebuie să returneze UE aproape 7,5 milioane de lei


CJ Arad trebuie să returneze UE aproape 7,5 milioane de lei

Consiliul Judeţean Arad trebuie să returneze Uniunii Europene şi Guvernului aproape 7,5 miloane de lei pentru că nu a reuşit să încheie complet proiectul de modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Proiectul s-a blocat după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad a fost ridicat de DNA, iar ultima licitaţie a fost anulată.

Contractul pentru proiectul ce prevedea modernizarea ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, dar şi cumpărarea de mobilier şi aparatură medicală, a fost semnat la data de 31 iulie 2014 şi trebuia finalizat până pe 31 decembrie în 2015, având o valoare de circa 6 milioane euro.

Contractul avea trei componente, din care doar una a fost finalizată. Este vorba despre modernizarea ambulatoriului din spitalul, lucrări ce au costat circa 7,5 milioane de lei, bani ce au fost decontaţi deja.

Celelalte două componente, cumpărarea de mobilier şi aparatură medicală, nu s-au mai realizat. Licitaţia a avut loc în vara anului 2015, doar că a fost anulată pe fondul scandalului de corupţie al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, în contextul în care unul dintre ofertanţi a fost trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă pentru un alt contact tot la spitalul judeţean.

Însă pentru că nu a încheiat tot proiectul la timp, consiliul judeţean va trebui să restituie banii decontaţi pe partea de lucrări executate deja. Autorităţile spun că au în buget banii pentru a-i da înapoi, dar vor ataca decizia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, considerând că au anulat licitaţia din cauza unei situaţii excepţionale, despre care şi procurorii DNA au cerut documente, şi prin urmare au procedat corect.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT. Pe agendă, riscurile de securitate generate de incidentele din Marea Neagră

Prima zi a Guvernului Niculescu. Noii miniștri își preiau mandatele. Premierul participă la ceremoniile de la cinci ministere…

Premierul Niculescu dă asigurări că „nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”: „Sunt economiile a milioane…

Franța: Inundații devastatoare în sudul țării și în insula Corsica, provocate de furtuna Adam. Un om a murit,…

Elon Musk ar fi limitat serviciile Starshield pentru armata ucraineană, îngreunând utilizarea unor drone | AUDIO

Hunedoara: Continuă protestul minerilor de la mina Vulcan. Peste 90 de angajați refuză să iasă din subteran, nemulțumiți…

Ce spune premierul despre posibilitatea introducerii unor taxe noi. Luca Niculescu: „Vedem cum stăm cu cifrele fiscal-bugetare până…

Arad: Ce așteptări au arădenii de la noul premier și cât cred că va rezista Guvernul Niculescu |…

Papa Leon al XIV-lea va susţine miercuri prima audienţă generală după intervenţia chirugicală

Dominic Fritz, despre guvernul Niculescu: „Este clar un guvern PSD când vorbim de voință politică, vopsit cu câteva…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează