Confidenţialitate


Circulația trenurilor va fi suspendată între Constanța și Mangalia în următoarele luni, din cauza unor lucrări de reabilitare și modernizare a gărilor Costinești și Neptun | AUDIO


Circulația trenurilor va fi suspendată între Constanța și Mangalia în următoarele luni, din cauza unor lucrări de reabilitare și modernizare a gărilor Costinești și Neptun | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Circulația feroviară între Constanța și Mangalia va fi închisă, de săptămâna viitoare, când se reiau lucrările de modernizare a gărilor Costinești și Neptun. 12 trenuri circula zilnic pe acest traseu. Transferul călătorilor care vin cu trenul din țară și vor să ajungă la Mangalia se va face, de la Constanța, pe cale rutieră. Proiectele costă 3,3 milioane de euro, din fonduri europene, iar lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De peste 40 de ani zăceau în paragină, acoperite de buruieni, cu toalete în tufișuri, cele două gări, Costinești și Neptun, din sudul litoralului. Lucrările de reabilitare și modernizare au început timid, în primăvară. Acum, după sezonul estival, reîncep în forță. Pe lângă stații noi pentru călători, dotate corespunzător, se va pune accent pe aducerea peroanelor la standarde europene. Așa că, pentru noua etapă a lucrărilor în cele două gări, circulația feroviară între Constanța și Mangalia se închide, anunță Cătălin Schipor de la CFR Constanța.

„Pe durata acestor lucrări – aproximativ patru luni de zile, transferul celor care folosesc trenul ca mijloc de transport între Constanța și Mangalia se va face pe cale rutieră. În acest sens, CFR Călători a lansat o licitație publică pentru contractarea de servicii”, a precizat Cătălin Schipor.

Călătorii vor fi  așteptați de autocare și transferați la Mangalia sau, invers, la Constanța.

„Zilele următoare, în funcție de rezultatul licitației vom ști exact și data de la care se va închide circulația pe calea ferată între Constanța și Mangalia”.

Licitația a avut deja loc, însă, până vineri pot fi depuse contestații. Dacă nu, circulația feroviară între Constanța și Mangalia se închide în data de 15 septembrie.


Ultimele stiri
S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…

Gorj: Revoltă la Motru, după ce oamenii au rămas fără căldură. Societatea furnizoare nu mai are bani pentru…

Aeroportul Internațional din Suceava va avea un nou terminal. Investiția va trece de 30 de milioane de euro …