Confidenţialitate


Circulația la granița cu Ungaria este închisă luni


Circulația la granița cu Ungaria este închisă luni

UPDATE:

Autoritățile de frontieră din Ungaria au anunțat, luni, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ca problemele apărute la sistemul informatic au fost remediate, astfel că traficul rutier a fost reluat, după ce fusese întrerupt câteva ore.

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea despre faptul că luni, începând cu ora 8,30 (ora României), sistemul informatic al autorităţilor ungare nu funcţionează, sens în care nu pot fi efectuate formalităţile de frontieră pe sensul de intrare şi ieşire în/din Ungaria.

Astfel, în unele puncte de frontieră de la graniţa comună se înregistrează valori ridicate ale timpului de aşteptare, a informat, într-un comunicat ITPF Oradea.

Până la remedierea situaţiei, traficul este întrerupt temporar pentru toate categoriile de mijloace de transport.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, comisar șef poliție Laura Beatrice Bondar.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La redeschiderea circulației este posibil să apară coloane de mașini și timpi mari de așteptare.

De aceea, poliţiştii de frontieră recomandă să se folosească şi toate cele 11 puncte rutiere de trecere a graniţei din vestul țării.

Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei.

Cine este nemulţumit de cum merg controalele în Frontieră, poate reclama la numărul de telefon 021-95.90.


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…