Confidenţialitate


Ciprian Deac a rămas la CFR Cluj


Ciprian Deac a rămas la CFR Cluj

Este oficial – FCSB a ratat transferul lui Ciprian Deac. Mijlocașul ofensiv al lui CFR Cluj a semnat joi prelungirea contractului cu echipa ardeleană, care i-a făcut o ofertă comparabilă cu cea a roș-albaștrilor. În vârstă de 31 de ani, lui Deac i-a fost mărit salariul de la 6.000, până la 13.000 de euro pe lună, urmând să primească și o primă de circa 100.000 de euro, fiindcă a revenit gratis la CFR.

Patronul FCSB – Gigi Becali anunțase public că-i oferă jucătorului un salariu lunar de 15.000 de euro și 200.000 de euro la semnătură, însă acesta a preferat să nu plece din Cluj, unde are familia și unde se află într-o relație foarte bună cu șefii grupării din Gruia. “Am vorbit cu băiatul dimineață, mi-a mulțumit și mi-a spus că îi pare rău. Într-un fel, l-am ajutat, fiindcă a obținut și un salariu mai mare, arătându-le oferta mea”, a declarat Gigi Becali.

Ciprian Deac a debutat la CFR Cluj în 2006 și a mai jucat în carieră la Oțelul Galați, Schalke 04, Rapid, precum și la două formații în Kazahstan: Aktobe și FC Tobol. A revenit la Cluj anul acesta și a marcat 5 goluri în 8 partide din sezonul actual.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu