Confidenţialitate


Cioloș la Interviurile Europa FM: Institutul Cantacuzino va fi readus în subordinea Ministerului Sănătății, apoi va fi redeschis


Premierul Dacian Cioloş a anunțat la Interviurile Europa FM că Executivul pregătește un act normativ prin care Institutul Cantacuzino va trece din subordinea Ministerului Educaţiei în cea a Ministerului Sănătăţii.

Șeful Guvernului a precizat că fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a vrut să scape de institut atunci când a decis să-l dea în subordinea Educației.

Potrivit premierului Dacian Cioloş, Institutul Cantacuzino are nevoie de investiţii pentru a putea relua producţia de vaccinuri.

”Trebuie investit mult. În acest institut nu s-a investit ani de zile. Au plecat medici de acolo. Nici nu mai e la Ministerul Sănătăţii, fostul ministru l-a lăsat să plece. A vrut să scape de el și l-a transferat la Ministerul Educației. Știți că Educația se ocupă doar de cercetare. Acest institut, dincolo de eventualele proiecte de cercetare, ar trebui să-și reconsolideze și alte atribuții. Știu că dl ministru pregătește un act normativ să-l readucă la Ministerul Sănătății. Nu e suficient să-l readuci la Ministerul Sănătăţii. Acolo trebuie și fonduri, trebuie investit. Au plecat mulți medici, specialiști… Trebuie recreată capacitatea de analiză, pentru că și-a pierdut și statutul de laborator de referință”, a spus Dacian Cioloş.

În aceste condiții, întoarcerea institutului în subordinea Ministerului Sănătăţii este doar pas care va fi făcut cel mai probabil până la sfârşitul acestui an.

“Trebuie reacreditat. Trebuie recreată capacitatea şi de analiză pentru că şi-a pierdut şi statutul de laborator de referinţă, şi-a pierdut acreditările. Asta nu înseamnă că de anul viitor va produce vaccinuri. Este o piaţă foarte concurenţială de producţie de vaccinuri şi asta înseamnă în spate o capacitate solidă de testare, de cercetare până a putea produce vaccinuri”, a mai spus Cioloș.

Institutul Cantacuzino a fost trecut în subordinea Ministerului Educaţiei la sfârşitul anului 2014 pe vremea când ministru al Sănătăţii era Nicolae Bănicioiu.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”