Cine sunt miniștrii propuși de Ludovic Orban

Raluca Turcan– VICEPREMIER

În vârstă de 43 de ani, Raluca Turcan este liderul deputaților PNL și se află în Parlament încă din 2004 când a intrat pe un loc al liberalilor, dar a trecut apoi la PDL, fiind una din fondatoarele Partidul Liberal Democrat care s-a rupt din PNL și a fuzionat cu PD. Ulterior a revenit în PNL odată cu fuziunea dintre cele două formațiunii.

Economist și specialist în comunicare și relații publice, a făcut parte din echipa lui Theodor Stolojan, în perioada în care acesta era președinte al Partidului Național Liberal.

Raluca Turcan a urmat Institutul Pușkin la Moscova, Rusia, diplomă în rusă comercială. A absolvit și  Academia de Studii Economice din București.

Florin Cîțu– MINISTERUL FINANȚELOR

Florin Vasile Cîțu, senator de București, este propunerea premierului desemnat Ludovic Orban pentru Ministerul Finanțelor.

Liberalul a fost fost economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii.

De asemenea, în CV-ul său este trecută și activitatea la ING, unde a fost economist şef şi şef al departamentului pieţe financiare

Cîțu este membru în Comisia pentru buget, finanţe din Senat şi al Comisiei pentru afaceri europene.

Bogdan Aurescu– MINISTERUL DE EXTERNE

Diplomat de cariera, fost ministru, in prezent consilier prezidential, Bogdan Aurescu este propus de premierul desemnat Ludovic Orban pentru un nou mandat la Ministerul de Externe.

In varsta de 46 de ani, Bogdan Aurescu a absolvit Facultatile de Drept  si Istorie ale Universitatii din Bucuresti, si este doctor in stiinte juridice.

Lucreaza in MAE din 1996, ocupand diverse functii.

Intre 2004 si 2009, Bogdan Aurescu a fost Agentul Romaniei pentru Curtea Internationala de Justitie, in procesul privind Delimitarea Maritima in Marea Neagra (Romania c. Ucraina). In perioada 2010-2011 a fost negociator-sef pentru Romania al Acordului romano-american privind apararea antiracheta de la Deveseluș

Bogdan Aurescu  are gradul diplomatic de ambasador.

In perioada 24 noiembrie 2014 – 17 noiembrie 2015 a fost ministru de Externe, iar din mai 2016 este consilier prezidential pentru politica externa

 

Adrian Nechita Oros – MINISTERUL AGRICULTURII

A fost fost membru PNȚCD, deputat PNL la al doilea mandat și prorectorul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

 

Victor Costache – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Victor Costache are 45 de ani,  conduce un spital privat din Sibiu și este profesor la Facultatea de Medicină din Sibiu și coordonator de doctoranzi.

A profesat mulți ani în Franța, unde s-a și specializat în Chirurgie Cardiovasculară și Toracică. De altfel, rezidențiatul l-a făcut în orașul francez Toulouse, imediat după ce a terminat Facultate de Medicină de la Iași.

În 2013, Victor Costache a revenit în țară, după ce devenise membru titular al Colegiului Francez de Chirurgie Caradiovasculară.

El este autorul mai multor premiere medicale naționale și internaționale în chirurgia endovasculară. Printre acestea, amintim cel mai complex caz de patologie aortică tratat endovascular la nivel mondial.

Victor Costache este membru al PNL de la începutul acestui an, fiind consilierul liderului PNL, Ludovic Orban pe probleme de sănătate.

 

Ioan Marcel Boloș – FONDURILE EUROPENE

Marcel Boloş, în prezent directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord- Vest

ost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director în Primăria Oradea, unde a înfiinţat direcţia care scrie şi coordonează proiectele europene, Boloş este un apropiat al primarului din Oradea, Ilie Bolojan.

Boloş este profesor al Universităţii din Oradea, unde le predă studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice, şi este preot misionar.

El nu e membru PNL.

 

Ion Ștefan – MINISTERUL DEZVOLTĂRII

Ion Ștefan este deputat de Vrancea la primul mandat.

El a devenit cunoscut în Focșani ca patron al unei fabrici de mase plastice în care mai este încă asociat cu fratele său.

Ion Ștefan vicepreședintele filialei PNL Vrancea.

În 2016, el a fost candidatul PNL la primăria Focșani, dar a pierdut cursa.

El deține cinci terenuri agricole în Vrancea, două apartamente și un cont de 91.000 de lei.

Potrivit Vrancea 24, el este ginerele fostului primar al Focșaniului, Nicolae Lățcan, a cochetat în trecut și cu PNȚCD.

 

Marcel Vela – MINISTERUL DE INTERNE

Este senator acum, dar între timp a fost și primarul orașului Caransebeș  – timp de 4 mandate. Este membru al Comisiei pentru ape, paduri, pescuit si fond cinegetic si al Comisiei pentru invatamant. Este si cetatean de onoare al orasului Otelu-Rosu (2000). A primit ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de Ofițer”, Preşedintele României Emil Constantinescu, 2010. Potrvit declarației de avere, Marcel Vela are o casă, un teren și puțin peste  100.000 de euro în conturi.

 

Monica Anisie – MINISTERUL EDUCAȚIEi ȘI CERCETĂRII

Monica Anisie este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Tudor Vianu din București, este președintele PNL Sector 2 și coordonatorul comisiei de educație pentru învățământ preuniversitar din PNL.

A fost secretar de stat în Ministerul Educației, în Guvernul Cioloș, iar la finalul lui 2017 a fost pentru câteva luni consilier al președintelui Iohannis. Între 2009-2011 a fost inspector școlar general adjunct pe București.

Monica Anisie a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității București, iar în 2011 a obținut un atestat de la Academia Națională de Informații.

Nicolae Ciucă– MINISTERUL APĂRĂRII  NAȚIONALE

Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General al Armatei, a fost centrul unui scandal politic major între președintele Iohannis și PSD când ministrul Apărării, Gabriel Leș, a încercat să-l schimbe din funcție.

Cazul a ajuns în instanță, care a dat dreptate ministrului.

Generalul Ciucă a fost numit de președintele Iohannis șef al Statului Major General în 2015. Ciucă a fost anterior șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie, cu care a participat la misiuni în Afganistan și Irak.

Ciucă și-a câștigat gradele în teatrele de operațiuni, el fiind unul dintre puținii generali români care au condus personal o misiune de luptă.

El a absolvit mai multe cursuri militare în SUA.

Violeta Alexandru – MINISTERUL MUNCII

Una din cele mai cunoscute activiste din societatea civilă, Violeta Alexandru și-a început cariera în politică din 2015, când a devenit membru al guvernului tehnocrat Cioloș, deținând portofoliul de ministru pentru consultare publică și dialog civic.

S-a încris ulterior în PNL și e consiliera lui Ludovic Orban pentru „buna guvernare“. Înainte de a fi ministru, ea a ocupat poziția de director al ONG-ului Institutul pentru Politici Publice.

 

Lucian Bode – MINISTERUL TRANSPORTURILOR

A fost în 2012 ministru al Economiei în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. În prezent este preşedintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților.

Lucian Bode este un critic activ al ministrului interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc. Fiind membru al Comisiei de anchetă privind activitatea companiei aeriene de stat Tarom în perioada 2007-2018, acesta a dezbătut în ultimul comunicat de presă publicat pe 21 octombrie, situaţia generată de Cuc la compania de care va trebui să se ocupe în cazul în care va primi mandatul de ministru.

Lucian Bodea are 44 de ani, este din judeţul Sălaj şi a absolvit Facultatea de Electrotehnică și Informaticăîn cadrul Universităţii din Oradea în 1998. Are un masterat în „Managementul Securității în Societatea Contemporană”, obţinut la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

 Virgil Popescu – MINISTERUL ECONOMIEI

Este, din 2016, deputat la prim mandat în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinți, din partea Partidului Naţional Liberal.

Ministerul Energiei a fost comasat cu Ministerul Economiei în crearea unui minister ce are în administrare principalele companii ale statului, în special cele din energie.

Popescu este vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, una dintre cele mai influente din Parlament. Din februarie 2018 este vicelider al grupului parlamentar al PNL.

Din 2001 este lector și ulterior, din 2008, conferențiar la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, iar în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014 a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei din guvernul Ponta, însărcinat cu coordonarea Departamentului Comerţ Exterior si Relaţii Internaţionale.

În 2013 a ocupat timp de 3 luni funcția de director al ANRP (Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților) și în perioada 1997 – 2001 a fost director al sucursalei PECO Mehedinți a Petrom pe distribuție și comercializare produse petroliere, fiind însărcinat de asemenea cu elaborarea de strategii.

(Știre în curs de actualizare)





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS