Confidenţialitate

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al României. Mandatale de primar de Oradea l-au consacrat drept unul dintre cei mai eficienți lideri locali din România | AUDIO | GALERIE FOTO

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al României: A intrat în politică la puțin timp după Revoluție, în 1993, și a rămas în toți acești ani în același partid. În politica de la Centru a ajuns într-un moment complicat, după ce PNL a obținut rezultate foarte slabe la primul tur al alegerilor prezidențiale. În urma demisiei fostului președinte al partidului, Nicolae Ciucă, a ajuns președinte interimar al PNL, iar acum – după o altă demisie, cea a lui Klaus Iohannis – va deveni președinte interimar al țării.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ilie Bolojan s-a născut pe 17 martie 1969, în localitatea Birtin, județul Bihor. Studiile și le-a făcut la Oradea, apoi a absolvit simultan specialitățile Mecanică și Matematică la Universitatea din Timișoara.

Ilie Bolojan a intrat în politică în 1993, ca membru al PNL

A fost consilier local, apoi consilier județean în Bihor. În 2005, a fost numit prefect al județului Bihor, iar în perioada 2007-2008 a deținut funcția de secretar general al Guvernului României.

Însă, mandatele sale de primar al municipiului Oradea, din 2008 până în 2020, l-au consacrat drept unul dintre cei mai eficienți lideri locali din România.

Începând cu 2020, Ilie Bolojan a preluat conducerea Consiliului Județean Bihor.

Citește și: Marcel Ciolacu, desemnat premier la propunerea coaliției de guvernare. Crin Antonescu, candidat unic la prezidențiale. Ilie Bolojan, noul președinte al Senatului. Ciprian Șerban, președinte al Camerei Deputaților | AUDIO | FOTO

Ilie Bolojan, președintele PNL ales pe 26 noiembrie 2024, după demisia lui Nicolae Ciucă

În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan a fost ales președintele PNL pe 26 noiembrie 2024, după ce Nicolae Ciucă a demisionat, în urma primului tur al alegerilor prezidențiale. S-a implicat activ în formarea coaliției de guvernare cu PSD și UDMR, mizând pe stabilitate.

„Pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în țara noastră PNL va susține formarea unei coaliții participând la discuții cu forțele politice democratice pentru a asigura o majoritate parlamentară”, spunea Ilie Bolojan.

Citește și: Ilie Bolojan, după ce a fost numit interimar la șefia PNL: Românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice și Partidul Național Liberal a învățat această lecție | AUDIO

 

 

Restructurarea personalului, prima măsură luată de Ilie Bolojan după ce este ales președinte al Senatului

După alegerile parlamentare a fost ales președinte al Senatului. Printre primele măsuri: restructurarea personalului.

„Dumneavoastră credeți că reducerile sunt comode? Nu. Dar respectul față de cetățeni trebuie să-l probăm nu prin huiduieli, ci prin ceea ce facem”, spunea Ilie Bolojan.

Citește și: Reduceri de personal și modificări de funcționare a Senatului. Ilie Bolojan: Am constatat că prezența fizică la locurile de muncă lasă uneori de dorit. Avem nevoie de personal profesionist, corect dimensionat, să nu risipim banul public

Declarația de avere a lui Ilie Bolojan

Conform celei mai recente declarații de avere, din iunie anul trecut, Ilie Bolojan deține două terenuri în Bihor, în total, peste 25.000 metri pătrați.

Președintele interimar al României mai are o casă de 100 de metri pătrați în comuna Vadu Crișului, dar și un apartament de 65 metri pătrați în Oradea.

Din 2017, Ilie Bolojan dețin un autoturism Mercedes, iar în conturile de la bănci are peste 190.000 de lei.

Sursa colaj foto: Inquam Photos / George Călin, Octav Ganea, Sabin Cîrstoveanu, Mălina Norocea

Citește și: Ilie Bolojan, despre o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din 2025: „Nu îmi doresc această chestiune” | VIDEO