Confidenţialitate


Cinci favoriți pentru postul de Suveran Pontif


La Vatican, după demisia Papei Benedict al 16-lea, au început jocurile de culise privind desemnarea unui nou conducător al Bisericii Catolice.

Cardinalul din Quebec, Marc Ouellet, şi cardinalul italian Angelo Scola, arhiepiscop de Milano, au fost adeseori citaţi în ultimul timp în acest joc al pronosticurilor. Dar, potrivit unor analişti, ambii sunt intelectuali cărora le lipseşte charisma pastorală, în timp ce Biserica Catolică are nevoie de un conducător în stilul lui Ioan Paul al II-lea, după pontificatul auster al lui Benedict al 16-lea.

Şansele ungarului Peter Erdö, şi prietenului Papei – austriacul Christoph Schönborn -, au fost declinate în ultimul timp. Un cardinal american este, de asemenea, menţionat – e vorba despre cardinalul de New York, Timothy Dolan, un ‘conservator modernist’, cunoscut pentru declaraţiile sale tăioase şi talentul mediatic.

Dintre africani, cardinalul ghanez Peter Turkson, care conduce Consiliul pontifical ‘Justiţie şi Pace’, şi cardinalul nigerian John Onaiyekan, care predică pentru coexistenţa paşnică între creştini şi musulmani, ar putea fi favoriţi.

Din America Latină, Brazilia – ţara cu cei mai mulţi catolici din lume – ar putea prezenta un candidat, numele vehiculate sunt cele ale cardinalilor Claudio Hummes sau João Braz de Aviz. (JoaU Bras de Avis).

În afara schemelor prestabilite, noul cardinal al Manilei, Luis Antonio Tagle, în vârstă de 55 de ani, impetuos, dinamic, charismatic, este o stea aflată în ascensiune pe firmamentul Bisericii Catolice. Extrem de popular în Asia, filipinezul are o viziune modernă în privinţa subiectelor doctrinare.

Printre cardinalii favoriți se află americanul Timothy Michael Dolan – arhiepiscopul de New York. În vârstă de 63 de ani, este o persoană carismatica foarte obisnuita cu zona mediatica (a gazduit chiar o emisiune TV), însă a fost acuzat de New York Times ca a oferit bani ‘preotilor’-pedofili pentru cA acestia sa renunte la preotie, in loc sa-i raporteze autoritatilor.

Un alt nume luat în calcul este ganezul Peter Turkson. Are 65 de ani și a urmat teologia in Statele Unite. A fost trimis ca negociator in timpul razboiului civil din Coasta de Fildes. Vorbeste 8 limbi. Dacă va fi ales, va deveni primul Papă de culoare din istorie.

Italianul Angelo Bagnasco – are 70 de ani si este Arhiepiscop de Genoa. Nu s-a ferit să-i atace dur pe politicienii italieni, inclusiv pe Silvio Berlusconi. Biserica Romano-Catolica nu a mai avut un Papa italian din 1977.

Canadianul Marc Ouellet – a fost misionar in America de Sud si vorbeste 6 limbi. Alegerea sa ar fi vazuta ca o innoire a Bisericii, fiind primul papa nord-american din istorie.

Un alt nume vehiculat este cel al austriacului Christopher Schonborn. Arhiepiscop al Vienei, acesta este unul dintre sustinatorii apropierii dintre ortodocsi si catolici. Însă, un al doilea Papă de limba germana, imediat dupa pontificatul lui Joseph Ratzinger, este destul de im-probabil.


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează