Confidenţialitate


Chirurg de la SJU Ploiești: Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminaţi!


Chirurg de la SJU Ploiești: Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminaţi!

Un chirurg de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti acuză lipsa echipamentului complet de protecţie în contextul înmulțirii cazurilor de nou coronavirus.

Dan Oprea reclamă şi lipsa protocoalelor pe care trebuie să le urmeze medicii care lucrează cu pacienţi infectaţi: „Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminaţi”, spune el.

Medicul a postat duminică, pe Facebook, mesajul primit de la un prieten, în care acesta îi descrie cum la unitatea de primiri urgenţe a spitalului a fost adus un pacient din Germania, suspect de a fi fost infectat cu virusul SARS-Cov-2.

În plus, pacientul avea temperatură peste 38 de grade, a fost refuzat de alte spitale din judeţ, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti nu are aparat ca să-l testeze.

„Eu sunt de gardă la Chirurgie-SJU Ploiești. Am întrebat la sală dacă avem echipament de protecție. Avem, dar incomplet, deci nesigur. Dacă trebuie să operăm vom fi contaminați. Nu s-a sinchisit nimeni, până astăzi (duminică – n.r.), să ne facă un instructaj, măcar elementar. Management de spital, managementul unor astfel de situații, ZERO!!! Avem poliție și armată pe străzi, să oblige oamenii să stea în casă și să încaseze amenzi. În spital nu este nimeni care este în stare să gestioneze această pandemie. Este stare de urgență, pentru cine????!!!”, scrie chirurgul.

Medicul mărturisește că fiecare face ce vrea, iar șefii rezolvă problemele prin telefon.

„Fiecare face ce vrea mușchiul lui. Unde sunt epidemiologii, cei de la protecția muncii, managerii, (avem așa ceva???). În case ca șoarecii… rezolva problemele prin telefon. Au familii și au dreptul la sănătate!!??!!! DAR NOI??? Avem doar obligații??? Nu avem dreptul la protecție, la sănătate????? Se testează 10/000 de bucureșteni, pentru că așa vor unii profesioniști din sănătate, ministerul se delimitează de această acțiune… este anarhie, sau ce?? Mai există instituții ale statului valide și apte să acționeze??? Există o strategie, un plan de acțiune articulat și coerent???? Sau, Dumnezeu cu mila?? Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă??? Cum facem?? Știe cineva??”, a mai scris medicul oe pagina sa de Facebook.

La adresa solidaritate@europafm.ro, așteptăm mesajele cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă cu noul coronavirus. Credem că medicii și asistentele sunt primii care trebuie sprijiniți pentru a ne putea ajuta la rândul lor.


Ultimele stiri
Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO