Confidenţialitate


China se teme de ostilitate internaţională ca urmare a pandemiei


China se teme de ostilitate internaţională ca urmare a pandemiei

Un raport al administraţiei de la Beijing concluzioneză că actuala pandemiei ar putea genera un val de ostilitate internaţională împotriva Chinei, relatează agenția Reuters, citând oficiali care au văzut documentul.

Analiza, care i-ar fi fost prezentată inclusiv preşedintelui Xi Jinping, avertizează că sentimentele internaţionale împotriva Chinei sunt la cel mai înalt nivel de la momentul reprimării protestelor din Piaţa Tiananmen, în 1989.

Ca reacţie la pandemia de coronavirus, statul asiatic riscă să se confrunte cu un val de ostilitate dirijat de Statele Unite şi trebuie să fie pregătită pentru cel mai grav scenariu – o confruntare militară între cele două puteri mondiale.

Oficialii au preferat să păstreze anonimatul, dată fiind sensibilitatea situaţiei.

Raportul a fost elaborat de Institutul chinez pentru Relaţii Internaţionale Contemporane o structură de analiză afiliată Ministerului chinez pentru Securitatea Statului.

Reuters precizează că nu a avut acces la document, ale cărui prevederi au fost descrise de persoane care cunosc concluziile.

Relaţiile dintre China şi Statele Unite sunt în cel mai tensionat moment din ultimele decenii, în contextul accentuării lipsei de încredere şi a disensiunilor pe teme comerciale, tehnologice, al crizelor din Hong Kong şi Taiwan şi revendicărilor teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Președintele american Donald Trump vrea să tragă la răspundere regimul de la Beijing pentru actuala criză sanitară mondială.

Conform raportului, Statele Unite percep ascensiunea Chinei ca fiind o ameninţare economică şi de securitate, precum şi o provocare pentru democraţiile occidentale. De asemenea, raportul avertizează că Washingtonul ar încerca să afecteze poziţia Partidului Comunist, aflat la putere în China, prin subminarea încrederii publice.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează