Confidenţialitate


China: Autorităţile au aprobat primul patent al unui vaccin pentru COVID-19


China: Autorităţile au aprobat primul patent al unui vaccin pentru COVID-19

Autorităţile din China au aprobat primul patent al unui vaccin pentru COVID-19, iar acesta se află în faza a treia de testare. Conform presei din China, vaccinul ar putea fi produs în masă în viitorul apropiat.

Vaccinul a fost dezvoltat de Institutul de Ştiinţă Militară al Chinei, împreună cu o companie farmaceutică.

Primele doze au fost testate pe militari începând cu luna iunie şi conform presei din China, vaccinul ar fi sigur.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, vaccinul a produs anticorpi pentru covid-19 şi până acum, ar fi fost testat pe mai mult de 500 de persoane.

Securitatea şi eficienţa tratamentului trebuie confirmate în faza a III-a, care se desfăşoară în afara Chinei. Dar pentru moment, oamenii de ştiinţă sunt încrezători că ar putea produce vaccinul în masă într-un interval de timp destul de scurt.


Ultimele stiri
A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează