Confidenţialitate


Cher cântă cu Lady Gaga


‘Am terminat cântecul! Îmi place foarte mult! Nu pot să spun numele cântecelor, din cauză că Record CO. a dat ordine stricte! Cred că primul single va fi lansat în octombrie, iar albumul în apropierea Crăciunului’, a scris Cher pe contul său de Twitter, după ce anunţase în prealabil că lucrează alături de Lady Gaga la o nouă piesă.

Pentru noul său album, care vine după o pauză de 11 ani, Cher va colabora şi cu producătorul muzical Timbaland. La 66 de ani, Cher este decisă să revină în topuri şi în atenţia publicului, asta în ciuda mai multor declaraţii şi zvonuri privind retragerea ei din lumea muzicală.

Cher şi Lady Gaga îşi vor uni forţele pentru cel puţin o piesă care va fi lansată în octombrie. Din anunţurile făcute de cele două artiste nu se poate distinge foarte clar dacă este vorba de o singură colaborare sau Lady Gaga va înregistra mai multe piese alături de Cher.

Asocierea aleasă de Cher nu este una întâmplătoare. Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…