Confidenţialitate


“Charleston” va avea premiera la TIFF 2018


“Charleston” va avea premiera la TIFF 2018

Filmul românesc “Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi prezentat în premieră naţională în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, ediţia cu numărul 17.

Proiecţia de gală se va desfăşura pe 31 mai, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, în prezenţa echipei.

“Premiera în competiţia de la TIFF înseamnă cam tot ce mi-am dorit pentru acest prim film. Şi mi se pare încă şi mai onorant ca celălalt titlu românesc din competiţie să fie semnat de Adina Pintilie, o cineastă pe care o admir şi o preţuiesc de foarte mulţi ani”, spune regizorul Andrei Creţulescu, citat în comunicat.

“Charleston” este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, “format” din doi bărbaţi şi femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love-story neconvenţional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoţie, un soundtrack eclectic şi chiar un intermezzo dansant, se arată în prezentarea filmului.

Din distribuţie fac parte Şerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguţă, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiţia Vlădescu, Vlad Galer şi Alina Berzunţeanu.

“Charleston”, despre care Cineuropa spune “mai rar un film românesc cu un asemenea potenţial de public”, a avut premiera mondială în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017.

Pe 7 iunie, “Charleston” va fi prezentat la Iaşi, în cadrul evenimentului omagial adus lui Victor Rebengiuc din Serile Filmului Românesc.

Din 8 iunie, filmul va rula în cinematografele din toată ţara.

În luna aprilie, “Charleston” a avut noi proiecţii sold-out la Istanbul, Viena, Londra, Moscova, Jeonju şi Montevideo, unde a primit un premiu special din partea juriului FIPRESCI, iar în mai a fost prezentat de ICR Varşovia în cadrul Festivalului Culturii Române de la Cracovia.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează