Confidenţialitate


CFR Marfă a cerut intrarea în faliment. Oana Gheorghiu: statul a amânat ani la rând restructurarea companiei | AUDIO


CFR Marfă a cerut intrarea în faliment. Oana Gheorghiu: statul a amânat ani la rând restructurarea companiei | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

CFR Marfă a cerut oficial intrarea în faliment, anunță vicepremierul interimar Oana Gheorghiu. Compania a ajuns în această situație pentru că, de-a lungul timpului, statul a amânat rezolvarea problemelor, spune Oana Gheorghiu. Astfel, personalul a rămas supradimensionat, nu s-au făcut restructurări și datoriile tot au crescut.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Înființată pentru transporturi de materii prime într-o perioadă în care industria României se baza în special pe mine și siderurgie, compania CFR Marfă nu s-a adaptat vremurilor în condițiile în care transportul feroviar de marfă a devenit competitiv și orientat către client. Așa că a pierdut cota de piață, personalul a rămas supradimensionat, bunurile companiei au devenit învechite și și-au pierdut eficiența, iar datoriile au crescut, scrie pe pagina sa de Facebook vicepremierul interimar Oana Gheorghiu.

Oficialul guvernamental susține că s-a ajuns la intrarea în faliment a CFR Marfă deoarece statul a amânat rezolvarea problemelor: nu a făcut o restructruare reală și nici nu și-a asumat închiderea companiei.

În 2013, s-a încercat privatizarea, dar procesul a eșuat, apoi în 2020, Comisia Europeană a stabilit că ajutorul de stat de 570 de milioane de euro acordat CFR Marfă era ilegal. Compania a intrat în procedură de concordat preventiv, dar nu s-a produs redresarea din cauza datoriilor uriașe și a penalităților.

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu spune că statul trebuie să-și învețe lecția și să accepte că a fi proprietar nu înseamnă doar numirea consiliilor de administrație și aprobarea bugetelor anuale, ci trebuie să definească ce așteptări are de la compania respectivă.


Ultimele stiri
Roxana Sicoe-Tirea, despre protestele din Franța: „Problema fundamentală – incapacitatea instituțiilor de a asculta cetățenii înainte ca nemulțumirea…

Prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Ilie Bolojan, bilanț la final de mandat: „Am preluat o țară cu spatele la zid”. „Unele decizii au…

SUA: Începe votul anticipat în Texas pentru alegerile din Senat și pentru funcția de guvernator | AUDIO

Ploșnițe la Spitalul Colentina din București. Șase pacienți au fost mutați de la Neurologie, iar o parte din…

Peste 70 de școli din Ungaria, vizate luni de amenințări cu bomba. Aceleași amenințări, primite prin e-mail și…

Prahova: O imagine generată cu AI, care arăta un urs pe o stradă din Câmpina, a alertat cetățenii…

Franța: Restricții de circulație în anumite zone ale țării, după protestele violente ale tinerilor. Anunțul premierului Lecornu |…

Atac cibernetic la Societatea de Radiocomunicații. Serviciul de e-mail al companiei, suspendat preventiv

Franța: Studenții au blocat accesul turiștilor la Muzeul Luvru, în semn de solidaritate cu mișcarea liceenilor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează