Confidenţialitate

CFR Cluj, la al patrulea titlu consecutiv de campioană

CFR Cluj a câştigat al patrulea său titlu consecutiv de campioană a României, marţi seara, după ce a învins FC Botoşani cu scorul de 1-0 (0-0), în penultima rundă a fazei de play-off a Ligii 1.

Soarta partidei de la Botoşani a fost decisă de autogolul lui Alexandru Ţigănaşu (’53), fundaşul echipei gazdă deviind involuntar o minge trimisă cu capul de Andrei Burcă, la un corner.

“Feroviarii” şi-au trecut în palmares al şaptelea titlu de campioni, după cele din sezoanele 2007/2008, 2009/2010, 2011/2012, 2017/2018, 2018/2019 și 2019/2020.

FOTO: Facebook.com/cfr1907