Confidenţialitate



CFR Călători: Subfinanțarea pune în pericol transportul pe cafea ferată. O cauză a reducerii veniturilor – facilitățile pentru studenți


CFR Călători: Subfinanțarea pune în pericol transportul pe cafea ferată. O cauză a reducerii veniturilor – facilitățile pentru studenți

CFR Călători reclamă subcompensarea şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care – se arată într-un comunicat – pun în pericol transportul public de călători.

“Situaţia prezentată în adresa conducerii CFR Călători către autorităţile în domeniu reprezintă o radiografie a situaţiei financiare existente în acest moment prezentând, în acelaşi timp, provocările reale cu care se confruntă compania”, se arată în document.

CFR Călători intenţionează, de asemenea, prin prezentarea acestei situaţii, să coopteze toate autorităţile cu implicaţii în prevenirea accentuării dezechilibrelor financiare pe fondul subcompensării serviciului public.

“Astfel, acordarea unei compensaţii pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 reprezintă mai mult decat o provocare şi ar putea conduce în final la apariţia unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar în integralitatea lui, cu atât mai mult cu cât unele modificări legislative sunt de natură a accentuată aceste dezechilibre, modificări care se suprapun peste diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 prin neasigurarea de către Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a celor 12 rame aferente primului Contract de servicii publice licitat şi adjudecat de CFR Călători, întârzierile în furnizare fiind semnificative”, se scrie în comunicatul societăţii.

CFR Călători susţine că modificările legislative în zona facilităţilor de transport acordate în învăţământul superior au condus la reducerea veniturilor obţinute din facilităţile de călătorie acordate acestei categorii sociale.

În concluzie, arată CFR Călători, este imperativ necesar ca valoarea compensaţiei totale anuale cât şi a compensaţiei unitare aferente serviciului public în anul 2025 sa nu aibă valori sub nivelul anului 2024.

“Avem convingerea că se vor găsi, in cel mai scurt timp posibil, căile de depăşire a acestei situaţii astfel încât serviciul public să cunoască o îmbunătăţire vizibilă şi nicidecum o înrăutăţire, cu atât mai mult cu cât in exploatarea comercială se regăsesc deja primele unităţile de material rulant modernizate/achiziţionate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, se precizează în punctul de vedere al CFR Călători.

Guvernul a aprobat, pe 22 mai, prin hotărâre, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” – S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

În bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2025 al CFR Călători sunt prevăzute investiţii de peste 790 milioane lei, în creştere cu circa 52% faţă de cele preliminate la sfârşitul anului 2024. “Societatea estimează venituri totale în valoare de peste 3,7 miliarde lei şi cheltuieli totale în valoare de peste 3,6 miliarde lei, iar rezultatul brut programat pentru anul 2025 în valoare de 15 milioane lei”, preciza atunci Guvernul.

Foto CFR Calatori/ Facebook


Ultimele stiri
Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…

Care este culoarea anului 2026 și ce semnificație are, conform Institutului Pantone | AUDIO

Actorul Victor Rebengiuc a primit Premiul „România Europeană” 2025. Distincția marchează activitatea sa artistică și contribuțiile sale în…

MAI avertizează asupra unor informații false apărute în mediul online despre controlul total al traficului | AUDIO

Criza apei din Prahova. Localnicii din Câmpina cer ca responsabilii să fie trași la răspundere: „Să își dea…

Doi minori reținuți în cazul accidentului feroviar din Caraș-Severin. Sunt suspectați că au pus osii pe linia ferată…