Confidenţialitate


Cetatea Medievală a Sighişoarei, capitala filmelor cu vampiri


Cetatea Medievală a Sighişoarei, capitala filmelor cu vampiri

Cetatea Medievală a Sighişoarei găzduieşte, în acest weekend, a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Filme şi Artă cu Vampiri, ocazie cu care va avea loc şi premiera filmului britanic “Crucible of the Vampire”.

Vampfest a început în noaptea de joi spre vineri cu proiecţia filmului “La Rose de Sang” (Rose of Blood) şi o sesiune de Q&A cu directorul şi regizorul peliculei. Premiera filmului “Crucible of the Vampire”, regizat de Iain Ross-McNamee, cu Neil Morrissey, Katie Goldfinch şi Florence Cady, este programată vineri, de la ora 20.00, în Sala Festivă a Primăriei Municipiului Sighişoara.

Festivalul, care se va derula până duminică, are ca temă filmele cu vampiri, dar include şi literatură, jocuri şi prestigioasa conferinţă academică organizată de Universitatea Seton Hill din America.

Ediţia îi are ca invitaţi speciali pe doi dintre cei mai bine vânduţi autori de cărţi din domeniu, Christopher Golden, care a scris “Buffy The Vampire Slayer” şi Tim Lebbon, cu “30 Days of Night”, notează Agerpres.

Potrivit programului Vampfest, comunicat de Primăria Sighişoara, vineri, de la ora 17.30, în Sala Sander, este programată o selecţie de scurtmetraje cu vampiri: Blood Drive, The Party, Red & Blue, Popsy, B(l)ackstage, Cold Blood şi Taste the Night, plus discuţii cu regizorul acestei selecţii.

De la ora 23.00, la Vartigo Club este anunţat un bal al vampirilor.

Sâmbătă, de la ora 14,00, la Hotel Sighişoara va fi prezentată o nouă selecţie de scurtmetraje cu vampiri: Dracula’s Return, Those Who Can Die, Blood Drive, Red & Blue, B(l)ackstage, The Party, Cold Blood, Popsy şi Taste the Night. De la ora 22,00, în Sala Sander, va fi prezentat filmul ‘Denise Castro’s Dracula’, la care participă regizorul şi producătorul.

Duminică, de la ora 18.00, în Sala Sander, vor fi decernate Premiile Golden Stakes (Ţăruşul de Aur) pentru cel mai bun lungmetraj cu vampiri, cel mai bun scurtmetraj cu vampiri, cel mai bun roman cu vampiri şi cea mai bună povestire cu vampiri.

În cadrul galei va fi prezentat şi filmul “Nosferatu -Simfonia groazei”, un film mut german, produs în anul 1922, în regia lui Friedrich Wilhelm Murnau, o adaptare a romanului “Dracula” de Bram Stoker, declarat cel mai bun film de groază al tuturor timpurilor de către Festivalului Internaţional de Filme şi Artă cu Vampiri Sighişoara.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…