Confidenţialitate

Cetatea dacică de la Sarmizegetusa, restaurată cu fonduri din PNRR

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene și Consiliul Judeţean Hunedoara au semnat cele trei contracte, în valoare totală de 7,41 milioane euro, pentru restaurarea obiectivelor de la Sarmizegetusa Regia.

Proiectele finanţate prin Programul „România atractivă” sunt incluse în două din cele 12 rute culturale promovate prin Componenta 11 – Turism şi Cultură a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă: ruta castrelor şi ruta cetăţilor. Prin contractele semnate miercuri vor fi realizate investiţii importante pentru valorificarea siturilor arheologice care alcătuiesc ansamblul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

“Am semnat astăzi [miercuri – n. red] contracte de finanţare pentru un obiectiv reper pentru identitatea noastră ca popor şi, totodată, unic în lume. Investiţiile din zona Sarmisegetuza cuprinse în Programul România Atractivă concretizează sprijinul pentru recunoaşterea apartenenţei la familia statelor europene care şi-au valorificat patrimoniul roman. De asemenea, în contextul preocupărilor pentru dezvoltarea judeţului Hunedoara şi a întregii zone, aceste investiţii aduc plus valoare şi creează oportunităţi extraordinare pentru comunităţile locale”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Investiţiile includ atât lucrări de restaurare, cât şi crearea unor noi spaţii expoziţionale şi punere în valoare a sitului.

“La intrarea în situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, va fi amenajat un muzeu de sit modern şi puţin invaziv, care va avea şi un punct de belvedere asupra sitului şi amfiteatrului roman din apropiere. În interiorul muzeului va fi reconstituită una din cele două fântâni de marmură, cu elemente sculpturale unice în Dacia, care făceau parte din intrarea monumentală în forul roman. Tot aici vor fi expuse într-un mod interactiv şi cele mai importante descoperiri arheologice din primul oraş al Daciei romane. Valoarea contractului semnat pentru acest obiectiv este de 2,56 milioane euro”, au potrivit Ministerului Investiţiilor.

Aproape 5 milioane de euro vor fi investite pentru restaurarea unui for şi a unui templu.

“Intrarea în forul roman, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, este una dintre cele mai timpurii construcţii monumentale din Dacia, din zona intrării provenind prima dovadă epigrafică din Dacia referitoare la edificarea unei clădiri. Nu întâmplător aceasta este una dintre cele mai importante, fiind şi una dintre cele mai impozante. Cândva în secolul al doilea forul este reconstruit în marmură. Se păstrează aici fragmentele a două coloane din cele patru de foarte mari dimensiuni, de c. 10 m înălţime, care vor constitui şi obiectul proiectului, cel puţin una dintre acestea urmând să fie ridicată pe locul original de construcţie. Valoarea investiţiei: 2,56 milioane euro. Printr-un demers amplu, va fi conservat şi restaurat unul dintre cele mai importante edificii ale antichităţii dacice, templul de pe terasa a X‑a de la Sarmizegetusa Regia. Obiectivul este inclus în ruta cetăţilor, valoarea investiţiei fiind de 2,29 milioane euro”, adaugă Ministerul Investiţiilor.

Tot miercuri, a fost semnat un contract în valoare de 570.000 de euro pentru restaurarea gospodăriilor cu arhitectură tradiţională din localitatea Saschiz, judeţul Mureş. Obiectivul face parte din Ruta satelor cu arhitectură tradiţională care mai include comuna Biertan din judeţul Sibiu, comuna Arpaşu de Jos în judeţul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din judeţul Harghita şi comuna Roşia Montană din judeţul Alba.