Confidenţialitate


Cercetătorii au descoperit un lac subteran pe Marte


Cercetătorii au descoperit un lac subteran pe Marte

Pentru prima dată, antronomii au descorit pe planeta Marte o sursă  uriașă de apă.

Este vorba despre un lac subteran, cu o lungime de aproximativ 20 de kilometri.

Potrivit cercetătorilor, lacul s-au afla la un km și jumătate adâncime.

“Apa este acolo, nu mai există dubii”, a anunțat  managerul misiunii Mars Express a agenției spațiale italiene.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul unui radar de la bordul  unei sonde spațiale trimisă pe Marte, în 2003, de Agenția Spațială Europeană.

Descoperirea este extrem de importantă pentru că prezența apei pe planeta roșie ar putea fi un indiciu pentru existența vieții nu doar acum ci și în trecut.

NASA plănuiește să trimită exploratori pe Marte începând cu 2030, iar apa găsită acolo ar putea contribui la succesul misiunii, atât pentru supraviețuirea echipajului cât și pentru crearea de combustibili pentru revenirea pe pământ.

Dacă se va putea ajunge la apa descoperită acum , ea nu va putea fi folosită pentru băut pentru că mai mult ca sigur ea este amestecată cu săruri marțiene și minerale.

Iar temperatura este mult mai mică decât cea la care apa pură îngheață, însă lichidul descoperit poate fi menținut în această stare dacă este amestecat cu magneziu, calciu și sodiu.

sursa foto: http://www.esa.int


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează