Confidenţialitate


Centrul de Supraveghere a Bolilor Transmisibile: Gripa a debutat mai devreme în acest sezon, AH3N2 este mai virulent


Centrul de Supraveghere a Bolilor Transmisibile: Gripa a debutat mai devreme în acest sezon, AH3N2 este mai virulent

Gripa a debutat mai devreme în acest sezon decât anul trecut, până în 17 ianuarie fiind confirmate 306 cazuri şi nouă decese, majoritatea îmbolnăvirilor fiind provocate de viurusul AH3N2 care se dovedeşte a fi mai virulent decât cel pandemic, din vaccin (AH1N1), a declarat, pentru News.ro, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibie, dr. Adriana Pistol.

Numărul cazurilor de gripă confirmate în laborator în acest sezon a crescut de aproape 30 de ori faţă de sezonul precedent. Apoi, pe lângă debutul timpuriu al bolii, tulpina este mai virulentă.

“Avem un număr de cazuri semnificativ mai mare în acest sezon, dar şi o tulpină mai virulentă. Ar putea fi forme mai severe de boală. Este bine ca, din momentul confirmării gripei, bolnavii să rămână acasă. O dată, pentru că se vor vindeca mai repede şi a doua oară pentru că nu vor transmite boala colegilor de serviciu şi altor persoane cu care vin în contact. Ideal ar fi ca oamenii să se vaccineze toamna pentru a fi protejaţi tot sezonul”, a adăugat dr. Adriana Pistol.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) atenţionează că gripa este o boală gravă care afectează anual între 5 şi 15 la sută din populaţie, iar cea mai sigură măsură de prevenire a îmbolnăvirii este vaccinarea.

“Sunteţi sigur că folosiţi măsurile potrivite pentru a vă proteja împotriva gripei? Vaccinaţi-vă!”, este sloganul sub care CNSCBT a lansat un material informativ, realizat cu sprijinul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Guvernului şi Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile.

Specialiştii recomandă ca vaccinarea să se facă în fiecare an începând de la jumătatea toamnei. În funcţie de tipul de virus care circulă în fiecare an, sezonul de gripă în general durează din octombrie până în luna mai.

Virusurile gripale sunt în continuă schimbare şi nu este neobişnuit să apară în fiecare an noi virusuri gripale. Vaccinarea antigripală nu protejează faţă de alte tipuri de virusuri respiratorii. Persoanele vaccinate antigripal sunt protejate doar faţă de gripă, boală mult mai gravă şi care frecvent evoluează cu complicaţii şi chiar deces, mai precizează CNSCBT.


Ultimele stiri
Danemarca: Datele a aproximativ nouă milioane de persoane, accesate de hackeri după ce au spart registrul național

Au început consultările pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Sorin Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui…

Nava lovită în apropierea platformei Pescăruș a OMV Petrom s-a scufundat. Trei dintre cei 11 membri ai echipajului…

Reacții după protestele susținătorilor lui Călin Georgescu, care au făcut gesturi de intimidare la adresa jurnalistului Cristian Tudor…

Directoarea CJI despre gestul simpatizanților lui Georgescu la adresa lui Cristian Tudor Popescu: „Niciodată astfel de gesturi nu…

Republica Moldova: Un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit după ce un proiectil a lovit un…

Percheziții DNA în șase județe. Polițiști și lucrători vamali, suspectați că ar fi luat mită de la transportatori…

Premiul Nobel pentru Medicină 2026. Laureați sunt Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel „pentru descoperirile lor privind…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Secretarul general al PSD: „Mergem astăzi la Palatul Cotroceni…

Spania: Premierul Pedro Sánchez convoacă alegeri anticipate. Scrutinul va avea loc pe 29 noiembrie



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează