Confidenţialitate


Centru de vaccinare, deschis la Biserica Neagră din Brașov


Centru de vaccinare, deschis la Biserica Neagră din Brașov

 

Un centru de vaccinare anti Covid va fi amenajat luni, 21 iunie, în Biserica Neagră din Brașov iar cei care aleg să se imunizeze pot asista în paralel la concerte de orgă. Biserica Neagră este prima din România care își deschide porțile pentru a fi amenajat în interior un centru de vaccinare.

Este cel de al nouălea eveniment din cadrul campaniei „Liber la vaccinare, liber la viață!“, inițiat de Primăria Brașov. Intitulat „Liber la biserică!”, evenimentul este dedicat enoriașilor și personalului ecumenic, indiferent de cult, spune viceprimarul Flavia Boghiu.

” Centrul de vaccinare va fi amenajat aici în altarul Bisericii Negre și, important este de știut, că cei care vin să se vaccineze pot vizita luni Biserica Neagră și pot asista pe parcursul întregii zile la concerte de orgă”.

 Concertele de orgă vor fi susținute de cantori din bisericile brașovene și studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania. Zilnic, între orele 10.00 și 19.00, vaccinarea se va face fără programare, la alegere, cu Pfizer sau Johnson&Johnson.  Frank – Thomas Ziegler, șef birou Biserica Neagră:

„Comunitatea Bisericii Negre susține orice măsură care duce la prelungirea vieții. Suntem alături de cadrele medicale și de autorități pentru eforturile comune de a combate virusul ”

Biserica Neagră din Braşov este cel mai mare edificiu religios între Viena şi Istanbul. Se numește așa în urma incendiului din 1689, cînd zidurile i s-au înnegrit din cauza fumului și flăcărilor.

Foto: Biserica Neagra/Facebook


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează