Confidenţialitate

Celine Dion, obligată să ia o pauză două luni

Cântăreţei canadiene i-a fost descoperită o problemă la coarda vocală dreaptă, apărută în urma unei infecţii virale.

La sfaturile doctorilor, ea nu va mai apărea pe scenă până pe data de 9 iunie când este programat viitorul concert.

Am încercat să cânt la probele de sunet de săptămâna trecută şi nu aveam niciun pic de control asupra vocii mele. Am crezut că după câteva zile de pauză se va ameliora, dar nu s-a simţit nicio schimbare , cred că este mai grav decât mi-am imaginat ‘, a declarat Celine Dion.