Confidenţialitate


Cel puţin şapte persoane au murit de meningită în Statele Unite şi alte 91 s-au îmbolnăvit


# Cel puţin şapte persoane au murit de meningită în Statele Unite şi alte 91 s-au îmbolnăvit.

Asta după ce au făcut injecţii cu steroizi contaminaţi, potrivit unui nou bilanţ publicat ieri şi care arată o agravare a epidemiei.

Cazurile de meningită au fost diagnosticate în nouă state. Cel mai afectat este Tennessee, unde 3 persoane au decedat și alte 32 de s-au îmbolnăvit de meningită fungică.

Celelalte cazuri au fost depistate în Michigan, Florida, în Maryland şi Minnesota.

Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor le-a cerut medicilor să contacteze toţi pacienţii care au primit doze de steroizi contaminaţi.

Aceștia au fost folosiţi în special pentru tratarea durerilor de spate, începând de pe 21 mai, în peste 20 de state americane.

Toate produsele au fost retrase de pe piață, iar compania producătoare de injecții și-a suspendat operaţiunile.


Ultimele stiri
Ilfov: Copac prăbuşit peste un autoturism aflat în mers; o persoană a decedat

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

Bihor: încep relocările pacienților din azilul improvizat de la Dumbrava. 50 de persoane au fost duși la spital…

Circulație feroviară, perturbată între Floreni și Ilva Mare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile | AUDIO

Primăria Capitalei va deschide cea mai mare rețea de adăposturi climatice din România | AUDIO

Dolj: bărbat din Craiova, reținut pentru omor. Procurorii susțin că ar fi ucis un om al străzii |…

Cum a ajuns în atenția autorităților asociația lui Viorel Pașca. Scandalul din 2025 care a precedat ancheta DIICOT…

CM 2026. Seară decisivă pentru Franța, Norvegia și Mexic în cursa spre optimile de finală | AUDIO

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026, publicate. Aproape 80% dintre candidați au avut medii peste cinci | AUDIO

La ce alimente să fim atenți pe caniculă. Recomandările unui medic pentru a evita toxiinfecțiile alimentare | AUDIO