Confidenţialitate


Cel mai mare transport de zimbri din Europa se va efectua in Romania, pe 17 mai


‘

Alte 10 exemplare li se alătură pe parcursul verii. Va fi cel mai mare transport de acest fel din Europa.

‘

La toamnă, după ce se vor adapta la noul mediu, vor deveni primii zimbri care trăiesc în sălbăticie, în Carpaţii Meridionali, din secolul al 18-lea şi până în prezent.

‘

Loteria Olandei, Loteria suedeză şi Liberty Wild-life Fund sunt sponsorii din spatele acestei acţiuni.

‘

‘

Zimbrii care vor fi aduşi la Armeniş provin din Suedia, Germania, Italia, Belgia, Elveţia şi din rezervaţia de la Haţeg.

‘

La început, ierbivorele vor sta într-o zonă de aclimatizare de aproximativ 15 hectare. Apoi vor fi lăsați în semilibertate, pentru a învăţa să supravieţuiească în natură.

‘

Trei dintre zimbri îşi vor continua călătoria până la Vânători Neamţ, fiind donaţi parcului natural pentru programul propriu de repopulare cu zimbri.

‘

Astăzi, zimbrul sau bizonul european este o specie mai rară decât rinocerul negru.

‘

În lume, trăiesc puțin peste 5.000 de exemplare, dintre care numai 3.400 sunt liberi.

‘

Zimbrul sau bizonul European a dispărut din Carpaţi în 1790, iar în 1958 au fost aduse primele două exemplare la Hațeg.

‘

În prezent, în rezervaţiile din țară sunt 125 de animale, adevărate atracții turistice.

‘

Proiectul Rewilding Europe şi WWF-România își propune crearea unei populaţii de cel puţin 500 de zimbri care să trăiasca în sălbăticie în Carpaţii Meridionali, până în anul 2025.


Ultimele stiri
Nava lovită de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre s-a scufundat. România, Bulgaria și Turcia au…

Fanii lui André Rieu din România au motive de bucurie: „Regele valsului” revine în 2027 pe scena BT-Arena…

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Un proiect de lege depus la Senat prevede…

Motorina va rămâne scumpă și în 2027. Comisia Europeană discută cu rafinăriile europene pentru creșterea producției | AUDIO

Accident feroviar Spania. MAE anunță că un cetățean român a fost rănit

Atac cibernetic de amploare în Republica Moldova. Datele a peste 700.000 de moldoveni ar fi fost accesate de…

Justiţia sârbă va redeschide dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad | AUDIO

Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Cetățeanul ucrainean și cei doi cetățeni din Belarus, suspectați că ar fi implicați în tentativa de sabotaj de…

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează