Confidenţialitate


Cel mai căutat criminal nazist din lume a fost găsit la Budapesta


Laszlo Csatary, în vârstă de 97 de ani, a fost fotografiat de ziariștii cotidianului britanic The Sun, în urma informațiilor furnizate de centrul Wiesenthal din Israel, în septembrie 2011. Astfel, jurnaliștii au anunțat ieri pe pagina de internet a publicației că cel mai căutat criminal de război nazist de naţionalitate ungară din lume ‘a fost identificat şi găsit’ în Budapesta. Centrul Simon Wiesenthal poartă numele unui cunoscut vânător de naziști, decedat în anul 2005. Acesta a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste. Toată viața a luptat pentru a aduce în fața justiției criminalii de război germani din timpul celui de-al doilea război mondial. În luna aprilie a acestui an, Centrul Wiesenthal l-a plasat pe Laszlo Csatary în fruntea listei sale cu cei mai căutați criminali de război din lume și a cerut autorităților de la Budapesta aducerea imediată a acestuia în fața justiției. Informațiile centrului arată că Laszlo Csatary, fost șef al poliției din Kassa, nordul Ungariei (în prezent, orașul Kosice din Slovacia), a jucat un rol important în deportarea a 15.700 de evrei în lagărul de la Auschwitz în 1944.


Ultimele stiri
Dâmbovița: 50 de persoane din localitatea Cornești, evacuate de urgență pe o rază de 800 de metri, în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează