Confidenţialitate


Ce urmează după căderea guvernului


Ce urmează după căderea guvernului

Încep astăzi consultările pentru desemnarea unui nou prim ministru. O sarcină dificilă pentru președintele Klaus Iohannis care trebuie să găsească o soluție politică în condițiile în care strada nu mai vrea pe nimeni din actuala politică.

Până acum PSD și-a manifestat intenția de a face o propunere pentru funcția de premier și de a obține majoritatea în Parlament pentru un nou guvern. În spațiul public s-au vehiculat numele lui Vasile Dâncu și cel al lui George Maior, dar la modul sincer nu cred că Maior ar fi nici printr variantele propuse de Dragnea nici printre cele pe care le-ar agrea Iohannis.

Despre reacția străzii, ce să mai vorbim. PNL a preferat să propună alegeri anticipate, i-ar avantaja asta, desigur, pentru că încă beneficiază de simpatia pe care o mai are Klaus Iohannis, simpatie pe care o poate pierde însă până la toamnă, când vor fi alegerile la termen. Problema este că nici măcar PNL-ul nu ar avea timp să găsească oameni noi până… să zicem prin februarie, nici PSD-ul și, cu atât mai puțin n-ar fi timp pentru apariția sau manifestarea unor partide noi sau ale unor oameni noi. Altfel spus, în februarie am vota cam tot ce avem azi pe scena politică.

Totuși, probabil că PNL va merge pe orice variantă propusă de Klaus Iohannis, inclusiv pe cea a unui personaj nepolitic, sau chiar necunoscut, căci până acum PNL-ul nu prea i-a ieșit lui Iohannis din cuvânt.

Varianta unui guvern de tehnocrați nu este de neglijat, întrebarea este cine-l va susține și dacă va putea trece de Parlament. Pentru această variantă s-a vehiculat până acum un singur nume, cel al fostului comisar european pentru agricultură Dacian Cioloș. Acesta a fost ministru al agriculturii timp de doi ani în guvernul Tăriceanu, dar nu a fost înregimentat politic, tot în calitate de tehnocrat a făcut parte și atunci din guvern.

Care dintre variante o preferați? Aveți o altă variantă de premier sau de guvernare?

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-ce-urmeaza-dupa-caderea-guvernului-5-noiembrie-2015
 


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…