Confidenţialitate


Ce mai poate face PNL? – VIDEO


Ce mai poate face PNL? – VIDEO

Un sondaj comandat de Uniunea Salvați România și publicat weekendul trecut arată prăbușirea Partidului Național Liberal în preferințele electoratului și o ascensiune fără precedent a PSD.

Rezultatele sondajului dau un scor de 45% pentru PSD, de 25% pentru PNL, de 10% pentru USR și de 7% pentru ALDE.

Sondajul a fost făcut înainte de demisia lui Vasile Blaga, deci s-ar putea ca problemele penale ale acestuia să fi dus și mai jos PNL, că sigur mai sus nu prea aveau cum să-l ducă.

Pe acest fond se întețesc zvonurile privind plecarea unor miniștri tehnocrați la Uniunea Salvați România, iar nu la PNL.

O reuniune de urgență a conducerii PNL în weekendul trecut a decis renunțarea la formula cu doi copreședinți, unul din partea fostului PDL și unul din partea fostului PNL și asumarea unei conduceri unice în persoana Alinei Gorghiu. În același timp, primarul Aradului, Gheorghe Falcă a fost desemnat managerul campaniei PNL și cam atât.

Criza PNL este evidentă, nici nu cred că mai are sens să o pună sub semnul întrebării, ea este rezultatul unor ani de golănie politică la vârf, reflectată de altfel și de anchetele DNA, dar și a unui autism interesat, dovedit după fiecare moment important, inclusiv după dezastrul de la alegerile locale din București, unde candidatul PNL s-a clasat pe locul al treilea.

Nu li s-a părut atunci că ar avea o problemă, căci la nivel național înregistraseră un scor de peste 30% și, probabil, nici nu și-au imaginat că în trei-patru luni acest scor poate scădea atât de mult.

Ceea vom face astăzi este doar prima dezbatere dintr-o serie pe care o vom încheia înainte de începerea campaniei electorale, în care vom încerca să dăm idei politicienilor pentru a veni cu o ofertă electorală mai bună pentru noi toți.

Ce ar trebui să facă PNL pentru a se reabilita în faţa alegătorilor săi?

 


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor