Confidenţialitate


CCR va prezenta argumentele: de ce trebuie revocată șefa DNA?


CCR va prezenta argumentele: de ce trebuie revocată șefa DNA?

Curtea Constituțională urmează să-și facă publice, dintr-un moment în altul, argumentele pentru decizia că Laura Codruța Kovesi să fie revocată de la șefia DNA.

Decizia a fost luată acum o săptămână, când judecătorii au acceptat că există un conflict de naturîă constituțională între ministrul Justiției – care a cerut revocarea – și președinte – care a refuzat-o.

Motivarea a fost citită în spatele ușilor închise în această dimineață, iar acum urmează să fie făcută publică.

Două clarificări importante sunt așteptate odată cu motivarea deciziei de miercurea trecută a Curții Constituționale.

Prima este legată de revocarea procurorului-șef al DNA.

Mai exact, dacă președintele va fi obligat să o revoke pe Laura Codruța Kovesi sau doar se va formula o recomadare în acest sens. Din informațiile neoficiale vehiculate deocamdată, judecătorii nu vor impune un termen pentru emiterea decretului, însă șeful statului nu va avea de ales.

A doua necunoscută este legată de puterea Ministrului Justiției asupra procurorilor. Așa cum a sugerat minuta ședinței de săptămâna trecută, ministrului Justiției nu i se recunoaște doar autoritatea administrativă, ci i se dă „un rol central” și putere de decizie la numirea și la revocarea procurorilor șefi.

Practic, urmează să vedem dacă președintele, dar și Consiliul Superior al Magistraturii rămân de acum înainte doar cu un rol formal, decorativ în această privință.

Între timp, ministrul Justiției, Tudorel Toader, vorbește despre suspendarea președintelui, dacă Laura Codruța Kovesi nu va fi demisă imediat.

Întrebat, la Timișoara, despre termenul în care președintele ar trebui să emită decretul de revocare, Tudorel Toader a explicat că, în opinia sa, nu e vorba de 10 sau de 20 de zile, cum s-a discutat public, ci despre o decizie imediată.

Iată ce spune ministrul Justiției despre eventualele sancțiuni, care pot să decurgă chiar din legea fundamentală.

“Eu am mai spus (…) şi îmi exprim ferma convingere: nu cred că Preşedintele Republicii – indiferent cine e azi, cine va fi mâine sau peste şapte ani de zile – va da românilor un exemplu de nerespectare a Legii fundamentale, pentru că atunci cel care a trecut strada de ce să răspundă, dacă altul nu respectă Constituţia? Prin urmare, nu avem amendă ‘de la – până la’ sau închisoare ‘de la – până la’, dar avem obligaţia respectării Constituţiei şi sancţiunile, care nu sunt cele clasice, pentru că un singur titular al acestei demnităţi avem în ţară – sunt cele care pot să decurgă chiar din Legea fundamentală”, a spus ministrul Justiţiei.

Conform lui Toader, românii l-ar putea sancţiona, la vot, pe cel care nu ar respecta prevederile constituţionale.

“Eu nu cred că (…) românul, poporul, va privi favorabil o posibilă conduită în care, repet, eu nu cred, de nerespectare a unei decizii a Curţii Constituţionale, de nerespectare a Constituţiei. Nu cred. Până la urmă, sancţiunea supremă – că şi puterea asta (…) vine de la popor, de la cel care-ţi dă puterea în procesul electoral – şi alegătorii te pot sancţiona la momentul respectiv. (…) Plus de asta, există şi o altă sancţiune, mult mai severă, dar la care eu nu vreau nici măcar să pronunţ instituţia, pe care dumneavoastră o ştiţi, şi care, ultima dată s-a aplicat acum şase ani de zile”, a completat Tudorel Toader.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”