Confidenţialitate


CCR respinge sesizarea lui Klaus Iohannis și decide că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare


CCR respinge sesizarea lui Klaus Iohannis și decide că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare

Data alegerilor parlamentare din acest an va fi stabilită de parlament prin lege organică, nu de guvern, așa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani.

Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp de judecătorii Curții Constituționale, cu un scor strâns, cu 5 voturi ”pentru” respingerea sesizării șefului statului și 4 voturi ”împotrivă”.

Este neclar ce se va întâmpla în urma deciziei CCR, având în vedere că guvernul a stabilit deja că alegerile parlamentare din acest an vor avea loc pe 6 decembrie, iar mandatul actualului Parlament expiră pe 21 decembrie.

Legea care prevede că data alegerilor parlamentare din acest an o stabilește Parlamentul a fost inițiată de PSD, ALDE și UDMR și a fost adoptată în aceeași zi, pe 27 iulie, atât de Senat, cât și de Camera Deputaților.

În sesizarea transmisă Curții, președintele Iohannis a subliniat că, prin această lege, se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competența stabilirii datei acestora, contrar normelor constituționale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreționar data scrutinului.

Știrea se actualizează


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează