Confidenţialitate


CCR amână din nou luarea unei decizii în cazul dezincriminării conflictului de interese


CCR amână din nou luarea unei decizii în cazul dezincriminării conflictului de interese

Curtea Constitituțională a amânat pentru data de 4 octombrie luarea unei decizii privind dezincriminarea conflictului de interese.

99 de parlamentari au contestat proiectul care prevede că senatorii și deputații care și-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 2013 nu vor mai fi sancționați.

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu spune că așteaptă noi documente de la Agenția Națională de Integritate.

”Am decis reluarea dezbaterilor pe 4 octombrie pentru continuarea verificărilor. Între timp, s-a făcut un referat suplimentar şi s-au primit nişte documente de la Agenţia Naţională de Integritate, acum două zile. Am solicitat noi nişte date suplimentare de la ANI, ca să fie foarte clar şi pentru examinarea acestor documente precum şi a problemelor foarte complexe pe care le presupune această lege am dispus realuarea dezbaterilor pe 4 octombrie”, a declarat preşedinte CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei.

50 de actuali și foști parlamentari și-au angajat rudele la cabinetele lor parlamentare.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează