Confidenţialitate


CCR a respins sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea Trianon


CCR a respins sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea Trianon

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea președintelui Klaus Iohannis, asupra Legii pentru declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon.

Curtea a considerat obiecția „neîntemeiată”.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României.

Reamintim, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR, la începutul lunii iunie, susţinând că o asemenea sferă de reglementare este, în esenţă, o simplă declaraţie a Parlamentului, un anunţ, fără caracter normativ.

“Caracterul pur declarativ al legii deduse controlului de constituționalitate (…) este de natură să determine ambiguități cu privire la efectele pe care legea le-ar putea produce. De aceea, apreciem că o asemenea sferă de reglementare este de esența unei simple declarații a Parlamentului, a unui anunț, fără caracter normativ”, transmitea atunci Administrația Prezidențială.

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. Tratatul a intrat în vigoare la 26 iunie 1921, amintește Mediafax.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi, anume Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

Documentul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.


Ultimele stiri
Consultările pentru desemnarea unui nou prim-ministru se apropie de final. Nicușor Dan, așteptat să desemneze un nou premier …

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?

Guvernul olandez cere ca elevii să nu mai aibă acces la telefoanele mobile cât timp stau la școală…

Chiriile din România au crescut cu peste 41% în al doilea trimestru al anului, înregistrând cea mai mare…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează