Confidenţialitate


CCR a respins exceptia ridicata de Gabriela Firea referitoare la suspendarea urmarii penale in cazul presedintelui


Curtea Constituțională a respins astăzi excepția ridicată de Gabriela Firea referitoare la imunitatea președintelui Traian Băsescu.

Senatoarea PSD cerea cA urmărirea penală a șefului statului – blocată din motive de imunitate – să nu mai fie suspendată.

Gabriela Firea se referea la decizia privind plângerea sa depusă la adresa lui Traian Băsescu – prin care îl acuza de șantaj.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus la Parchet, pe 16 aprilie, o plângere penala în care îl acuză pe șeful statului de amenințare și șantaj.

Totul după ce Traian Băsescu a făcut, într-o emisiune televizată, unele afirmații legate de soțul acesteia – primarul din Voluntari, Florentin Pandele.

Ulterior, procurorii anunțau că au deschis un dosar penal pentru savarsirea infractiunii de santaj in legatura cu această plângere.

Ancheta a fost însă suspendată pentru că Traian Băsescu se bucură de imunitate, iar recursul Gabrielei Firea la această decizie a fost de asemenea respins.

Cazul a ajuns la Curtea Constituțională – instituției care poate stabili limitele imunității de care beneficiază șeful statului.

Magistrații CCR au decis însă că suspendarea urmăririi penale din motive de imunitate este constituțională – astfel că președintele nu poate fi, deocamdată, tras la răspundere în acest dosar.


Ultimele stiri
SUA: Un cuplu de români a fost arestat după ce băiatul lor de cinci ani a murit în…

Hunedoara: Șase reținuți în dosarul privind furtul unor cabluri din cupru de pe șantierul Termocentralei de la Mintia…

Australia înăsprește politica de migrație: turiștii care depășesc perioada de ședere ar putea fi reținuți | AUDIO

Reacții politice după nominalizarea lui Siegfried Mureșan. PNL, USR și UDMR salută propunerea făcută de Nicușor Dan /…

Alegeri parlamentare în Rusia, primele de la invadarea Ucrainei. Cetățenii sunt chemați la urne să voteze componența viitorei…

Premierul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a concepe un program de guvernare și lista cu propunerile…

Timiș: Fosta prefectă Elena Micicoi, reținută de procurorii europeni sub acuzații de fraudă cu fonduri europene | AUDIO

Alexandru Rafila, purtătorul de cuvânt al PSD, despre Siegfried Mureșan: „Nu cred că este cea mai fericită desemnare…

Kelemen Hunor, după ce Siegfried Mureșan a fost desemnat premier: UDMR va fi partener în demersul premierului desemnat…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan: „Am luat act cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează