Confidenţialitate


Cazul ursului Arthur, în atenția Direcției Naționale Anticorupție. Procurorii suspectează un abuz în serviciu


Cazul ursului Arthur, în atenția Direcției Naționale Anticorupție. Procurorii suspectează un abuz în serviciu

Urmărirea penală se face doar cu privire la faptă, și nu la persoane, adică in rem. Este al doilea dosar penal în acest caz. 

Dosarul DNA e diferit de cel deschis săptămâna trecută, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, unde procurorii cercetează posibile infracțiuni de braconaj și uz de armă fără drept.

Acum, procurorii anticorupție au suspiciuni de abuz în serviciu. Mai precis că un funcţionar ar fi putut obţine foloase necuvenite în procedura de eliberare a documentelor care au dus la derogarea pentru uciderea ursului.

Nu este vizată în acest moment o persoană anume.

Cele două dosare au fost deschise după ce organizaţiile de mediu au anunţat că un prinţ din Austria ar fi ucis în luna martie cel mai mare urs brun din România, folosidu-se de o derogare a Ministerului Mediului pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi făcut pagube într-o localitate din Covasna.

Prințul a anunțat într-o declarație pentru presa din Austria că nu l-ar fi împușcat pe ursul Arthur, de fapt.

Foto: Facebook/ Agent Green


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează