Confidenţialitate


Cazul morții adolescentului la SJU Târgu-Jiu. Chirurgii spitalului ar fi cerut conducerii unității medicale să stabilească proceduri de urmat în situația unui caz pediatric | AUDIO


Cazul morții adolescentului la SJU Târgu-Jiu. Chirurgii spitalului ar fi cerut conducerii unității medicale să stabilească proceduri de urmat în situația unui caz pediatric | AUDIO

Noi detalii în cutremurătorul caz de la Târgu Jiu unde un adolescent de 16 ani a murit în timp ce aștepta o ambulanță să-l ducă la Craiova pentru a fi operat. Chirurgii spitalului ar fi cerut conducerii unității medicale – cu câteva zile în urmă – să stabilească proceduri de urmat în cazul în care se confruntă cu un caz pediatric în condițiile în care unitatea nu dispune de medici specializați în chirurgie pediatrică. În lipsa unui răspuns, medicii pe chirurgie generală ar fi decis singuri să nu mai opereze minori, deși anterior au efectuat astfel de proceduri. Două cadre medicale au fost amendate cu 3.000 de lei în acest caz, iar alții sunt audiați în anchetele demarate în urma decesului adolescentului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După moartea băiatului de 16 ani la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, cuțitele s-au ascuțit între medicii chirurgi care au fost de gardă și conducerea spitalului județean de urgență.

Medicul Valeriu Neagu, unul dintre chirurgii de Spitalul Județean Târgu Jiu care era de gardă în momentul în care a ajuns băiatul în spital, susține că nu poartă nicio vină pentru cele petrecute și de vină ar fi managerii spitalului care nu au organizat o linie de gardă pe chirurgie infantilă.

„Consider că nu am greșit cu nimic. Aeasta era decizia de luat în acest caz. Dacă este cineva de amendat trebuie amendat Serviciul de Ambulanță pentru că nu a reușit în trei ore să trimită un copil la Craiova. Sau conducerea spitalului care nu are acoperite 6-7 specialități cu medici”, a spus Valeriu Neagu, medic chirurg.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu susține că nu deține și nu a deținut niciodată gardă pe chirurgie infantilă, iar toate cazurile de urgență erau operate pe chirurgie generală

Iar de la începutul anului și până acum, 53 de copii au fost operați pe gărzile de chirurgie de către medicii chirurgi pentru adulți.

Managerul spitalului, Dumitru Vienescu: „Liniile de gardă de chirurgie 1 sau 2 trebuie să asigure această urgență. Până pacientul este stabilizat și dacă este nevoie să fie transferat la un compartiment de chirurgie pediatrică se transferă după ce se stabilizează. Noi nu avem linie de chirurgie pediatrică și de chirurgie generală. Nu putem fi un spital județean de urgență și să lăsăm pacienții că nu avem linie de gardă de chirurgie pediatrică”.

Băiatul care a murit la spitalul din Târgu Jiu se pare că a fost victima unui scandal între medicii chirurgi și conducerea spitalului. Cu câteva zile înainte, chirurgii au transmis o adresă șefilor prin care anunțau că nu au competențe pediatrice de chirurgie și că nu știu cum trebuie procedat în cazul în care un copil se prezintă la urgențe. Răspunsul conducerii spitalului a întârziat să apară, drept pentru care medicii pe chirurgie generală au decis singuri să nu mai opereze minori, chiar dacă viața lor e pusă în pericol, cum a fost și cazul băiatului de 16 ani.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Explicații în cazul morții adolescentului la SJU Târgu-Jiu. Unul dintre chirurgii care era de gardă: Decizia pe care am luat-o a fost în urma unei atente analize și sunt convins că a fost cea mai bună în acest caz. Regret deznodământul | AUDIO


Ultimele stiri
Atacul elevului din Bistrița. Profesorul Valentin Negoi: Avem Comisie antiviolență și Comisie antibullying. „Pe acte, cum s-ar zice,…

SRI avertizează cu privire la o tentativă de sabotaj la o fabrică de armament din Brașov. Este vorba…

Israel: Alegeri decisive, marți, după trei ani de război. Partidul premierului Netanyahu se confruntă cu opoziția condusă de…

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Două persoane au fost duse la spital…

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Biroul Vamal de la Aeroportul Otopeni. A fost sesizată Poliția |…

Situația de criză pe piața carburanților ar urma să fie prelungită până la 31 ianuarie 2027 | AUDIO

Cum vor fi plătite gărzile medicilor. Alexandru Rogobete anunță un sistem progresiv, iar rezidenții vor fi incluși |…

Taxă de doi euro pentru coletele din afara UE. Ce se schimbă pentru cumpărătorii de pe Temu |…

Brașov: Incendiu la o casă în localitatea Bran. O femeie a suferit arsuri

Academia Europa FM. În ce măsură sunt expuși tinerii din România fenomenului extremist?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează