Confidenţialitate


Cazanciuc, către Iohannis: Ne-am săturat să ne tot certaţi şi să nu fiţi în stare să veniţi cu soluţii | VIDEO


Cazanciuc, către Iohannis: Ne-am săturat să ne tot certaţi şi să nu fiţi în stare să veniţi cu soluţii | VIDEO

Președinte interimar al Senatului, Robert Cazanciuc a declarat, marţi, că social-democraţii “s-au săturat” să tot fie certaţi de preşedintele Klaus Iohannis, iar acesta “să nu fie în stare” să vină cu soluţii pentru redresarea economiei.

“După şase luni de când Guvernul lui Iohannis este la putere am auzit aceeaşi placă obosită că PSD este de vină şi asta pentru că atât Guvernul PNL, cât şi preşedintele Iohannis nu sunt în stare să vină cu un program economic clar, care să scoată România din criză. În loc de un plan care să ajute românii care nu mai au bani pentru că au stat acasă, am auzit aceleaşi ameninţări cu starea de urgenţă. În loc de facilităţi fiscale sau credite pentru firmele româneşti, am auzit noi amenzi, interdicţii şi restricţii pe care ni le aplică Guvenul lui Iohannis. Cu alte cuvinte, am ajuns să fim conduşi de un om cu porniri dictatoriale. Ne-am săturat să ne tot certaţi, domnule Iohannis, şi să nu fiţi în stare să veniţi cu soluţii. De două luni auzim de la Cotroceni şi de la Guvenul PNL – ‘vom face, vom analiza, vor veni investi, vom reporni’. Ne-am săturat de sfaturi şi promisiuni. Vrem să vedem un plan de redresare a economiei româneşti”, a spus senatorul PSD, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul central al formațiunii.

În opinia sa, șeful statului nu ar trebui să mai aibă apariţii publice de la Palatul Cotroceni, pentru că poziţiile sale “nu sunt ale preşedintelui României”, şi să se ducă la Guvern sau la PNL, pentru că se poartă “ca un premier şi preşedinte de PNL”.

“Dacă Orban vă este inutil, de ce nu îl trimiteţi la plimbare? Aţi minţit când aţi spus că PSD vrea să depună moţiune de cenzură. Preşedintele PSD a spus că vom depune moţiune după ce pandemia va trece, iar PSD trebuie să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Iohannis – Orban, pentru că acest Guvern este incompetent, nu are niciun plan economic şi face achiziţii netransparente. Este datoria noastră să oprim prostiile pe care le faceţi şi jaful din banii publici. Domnule Iohannis, în vamă stau mii de români la coadă, fără apă, fără mâncare, în soare, zeci de ore. Pentru ei nu faceţi nimic. Avem peste un milion de oameni care nu au loc de muncă. Pentru ei nu faceţi nimic. Avem peste o jumătate de milion de firme româneşti, pentru aceste firme nu faceţi nimic, firme aflate în pragul falimentului. Avem zeci de mii de muncitori români la muncă în străinătate, în pragul disperării şi batjocoriţi. Domnule Iohannis, pare că nu mai aveţi contact cu realitatea”, a susţinut Robert Cazanciuc.

 

După noi reuniuni cu reprezentanții guvernului pe tema situației epidemiologice, șeful statului a făcut un nou apel la populație să respecte restricțiile și a atras atenția că starea de alertă nu înseamnă relaxarea totală a restricțiilor.

“Cred că nimeni nu vrea să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm această decizie dacă ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește”, a spus Klaus Iohannis, care i-a criticat, totodată, pe “aceiași vechi politruci care încurajează încălcarea legilor” și totoadată a criticat și PSD pentru intenția de a depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.

“Ei fac tot posibilul ca efortul național să eșueze. Prioritatea PSD e dărâmarea Guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul lor. Depunerea unei moțiuni de cenzură e dovadă de iresponsabilitate”, a adăugat Klaus Iohannis.


Ultimele stiri
Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…

Franța: Accesul la avort rămâne dificil, deși este un drept protejat de Constituție

Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Ar urma să cadă cantități cumulate de…

Alcaraz se opune meciurilor mai scurte la Grand Slam-uri: „Distrugem moștenirea”



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează