Confidenţialitate


Câtă încredere ar trebui să aibă România în Germania?


Câtă încredere ar trebui să aibă România în Germania?

Preşedintele Klaus Johannis se află într­o vizită oficială la nivel înalt în Germania şi, indiferent ce a spus sau a scris Eduard Helvig, apropiatul său despre o nouă axă care trece prin Berlin, cred că este evident pentru noi toţi faptul că Iohannis merge pe mâna Germaniei.

Problema este că în acest context extern complicat, cu o Rusie din ce în ce mai agresivă şi mai dornică să îşi refacă sferele de influenţă, Germania încă este foarte legată din punct de vedere al propriilor interese de aceasta. Altfel spus, interesele strategice ale României pot fi sau nu aceleaşi cu cele ale Germaniei, România este mai aproape de Rusia decât puternicele state din vestul Uniunii, ba chiar, România are propriile resurse energetice, în timp ce Germania depinde de cele ruseşti.

Acesta este contextul în care România depinde destul de mult din punct de vedere politic şi economic de Germania, dar este evident cred că din punct de vedere strategic şi militar, depinde de Statele Unite.

Iată, sunt deja trei poli de putere ­ Rusia, Germania şi Statele Unite şi o Românie cap de pod, la graniţa terenului de joacă rusesc, ba chiar o României înconjurată de Bulgaria, Serbia şi Ungaria, ţări care de asemenea tind să devină terenul de joacă al ruşilor.

Azi o să ne concentrăm aşadar pe afinităţile externe ale ţării noastre. Avem o istorie cu Germania, avem o familie regală de origine germană care a pus bazele modernizării şi ale întregirii statului român, intrând în conflict chiar cu ţara de origine, ba chiar, ironie poate a sorţii, acum avem un preşedinte de etnie germană, ai cărui părinţi locuiesc în Germania.

Vă întreb astăzi, la România în Direct: câtă încredere ar trebui să aibă ţara noastră în Germania într-­un context extern complicat, cauzat de Rusia? Aţi merge mai repede pe mâna nemţilor, sau pe mâna americanilor?

Dar credeţi că un preşedinte român de etnie germană ar putea fi dedicat 100% României, în cazul în care Germania ar avea interese diferite de cele ale ţării noastre?

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-26-februarie-2015?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct”]


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează