Confidenţialitate


Casa copilăriei lui Harry Potter, estimată la 620.000 de dolari, scoasă la vânzare


Casa copilăriei lui Harry Potter, estimată la 620.000 de dolari, scoasă la vânzare

O casă din comitatul britanic Berkshire în care au fost filmate câteva scene din viaţa personajului Harry Potter, în perioada copilăriei acestuia, când tânărul ucenic vrăjitor locuia într-o cămăruţă din spatele scării interioare, a fost pusă în vânzare de o agenţie imobiliară contra sumei de 475.000 de lire sterline (620.000 de dolari), potrivit cnn.com.

În filmele din seria ”Harry Potter”, aceasta se afla la adresa ”4 Privet Drive” şi aparţinea maleficilor Vernon şi Petunia Dursley, unchiul şi mătuşa lui Harry Potter.

Personajul Harry Potter şi-a petrecut primii 11 ani din viaţă locuind cu soţii Dursley, după ce a fost abandonat pe scările din faţa casei acestora, pe vremea când era bebeluş, după moartea părinţilor săi.

În lumea reală, adresa corectă este ”12 Picket Post Close”, iar casa se află în suburbia Bracknell din comitatul Berkshire, la o distanţă de aproximativ 40 de kilometri faţă de Londra.

Casa, care are trei dormitoare, un garaj şi o curte în spate, a fost pusă în vânzare contra sumei de 475.000 de lire sterline (620.000 de dolari), un preţ comparabil cu cele ale proprietăţilor similare din zonă.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează