Confidenţialitate


Cărţile de identitate vor fi schimbate în toată Uniunea Europeană, din 2021


Cărţile de identitate vor fi schimbate în toată Uniunea Europeană, din 2021

Autorităţile din statele membre ale Uniunii vor trebui să înlocuiască toate cărţile de identitate simple cu unele mai sigure, începând cu 2021.

Parlamentul European a votat astăzi ca ţările să emită cărţi de identitate care au incorporate cipuri un date ce nu pot falsificate, printre care amprentele.

Noile cărţi de identitate vor fi emise din motive de securitate şi pentru reducerea birocraţiei.

Unele buletine pot fi falsificate foarte uşor, iar în cadrul blocului comunitar există acum 86 de versiuni ale a acestui tip de document şi 181 de modele de rezidenţă.

În plus, numărul persoanelor prinse cu documente false în timp ce ieşeau sau intrau în Uniune a crescut cu 16% între 2013 to 2015.

Aşa că statele membre au la dispoziţie doi ani de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al Uniunii să înceapă să elibereze noi cărţi de identitate.

Acestea vor avea o fotografie a deţinătorului şi două amprente stocate pe un cip.

Copiii sub 6 ani sunt întotdeauna exceptaţi de la amprentare, dar unele state pot extinde această vârstă până la 12 ani.

Actualele cărţi de identitate pot fi folosite până la expirare dar nu mai mult de 10 ani.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează