Confidenţialitate


Carrie Fisher încheiase filmările la următorul film din seria Star Wars în această vară


Actriţa americană Carrie Fisher, care a murit marţi la vârsta de 60 de ani, încheiase filmările de la următorul lungmetraj din seria ”Star Wars” în luna iulie a acestui an, potrivit revistei Variety.

Decesul vedetei americane pune sub semnul întrebării prezenţa ei într-o serie de filme şi proiecte de televiziune care nu au fost încă lansate. Cel mai important dintre acestea este următorul film din franciza ”Star Wars”.

În plus faţă de implicarea sa în proiectul ”Star Wars”, Carrie Fisher avea o agendă de lucru destul de încărcată, în calitate de actriţă, scriitoare şi scenaristă.

Printre numeroasele ei proiecte se afla şi serialul de comedie ”Catastrophe”, produs de Amazon şi Channel 4, în care vedeta americană interpreta rolul unei mame cu un umor deosebit de caustic. Al treilea sezon al acestui show TV urmează să aibă premiera în primăvara anului 2017. Filmările de la acest sezon au fost deja finalizate.

De asemenea, Carrie Fisher interpreta un rol recurent şi în serialul animat ”Family Guy”, difuzat de postul Fox, în care asigura vocea personajului Angela.

Cea mai recentă apariţie a vedetei americane în acest rol datează dintr-un episod din sezonul precedent, ce a fost difuzat pe 3 ianuarie 2016. Deocamdată nu este clar dacă vedeta hollywoodiană a finalizat filmările pentru noul sezon.

Un nou documentar, ”Bright Lights: Starring Carrie Fisher and Debbie Reynolds”, va fi difuzat la următoarea ediţie a Festivalului de Film din Palm Springs şi va fi difuzat de postul HBO în martie 2017.


Ultimele stiri
Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dâmbovița: Populația din localitatea Cornești, evacuată de urgență pe o rază de 800 de metri, în urma unei…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează