Confidenţialitate


Caroline Garcia, ultima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor


Caroline Garcia, ultima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor

Caroline Garcia a obținut biletul pentru Singapore grație succeselor obținute în turneele de la Wuhan și Beijing. Cele două trofee i-au adus 1.900 de puncte, cu care a urcat pe locul 9 WTA.

În finala Open-ului Chinei, Garcia a învins-o pe Simona Halep.

Pentru ultima poziție disponibilă la finala sezonului, jucătoarea franceză s-a luptat cu Johanna Konta. Britanica a ieșit însă din cursa pentru Singapore după ce a fost nevoită să se retragă din turneul de la Moscova, din cauza unei accidentări la picior.

Caroline Garcia este așadar a opta în clasamentul pe 2017, în care conduce Simona Halep, urmată, în ordine, de Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Eliva Svitolina, Venus Williams, Caroline Wozniacki și Jelena Ostapenko.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO