Confidenţialitate


Carmen Dan: Nu am primit nicio citație să merg la Parchet


Carmen Dan: Nu am primit nicio citație să merg la Parchet

Ministrul Afacerilor Interne –  Carmen Dan susţine că nu a primit nicio citaţie pentru a da declaraţii în faţa procurorilor, însă spune că, dacă va fi invitată, se va pune la dispoziţia organelor de cercetare penală.

Nu am primit nicio invitaţie, dar reafirm ceea ce am mai spus în alte rânduri. Am toată disponibilitatea, absolut toată disponibilitatea să mă pun la dispoziţia organelor de cercetare penală atunci când vor considera că este cazul să mă invite. Nu numai la dispoziţia Parchetului, dar şi la dispoziţia colegilor mei din comisiile parlamentare. Am încredere că, uitându-se cu atenţie în regulament, vor găsi cât de curând posibilitatea să ne cheme şi acolo, într-un cadru instituţional, să putem să lămurim toate aspectele pe care dânşii consideră că trebuie lămurite”, a spus Carmen Dan.

Ministrul a subliniat că aspectele pot fi lămurite atât de procurori, cât şi de parlamentari, atâta timp cât “o anchetă parlamentară se poate desfăşura în paralel cu o anchetă judiciară”. 


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)