Confidenţialitate


Canada primește primii refugiați


Canada primește primii refugiați

Primii refugiați vor sosi joi seara în Canada – a anunțat premierul acestei țări.

E vorba de 300 de imigranți din Iordania care vor fi aduși cu avionul.

În total, Canada s-a angajat să primească aproximativ 10 mii de refugiați până la sfârșitul acestui an.

 

Primul avion militar de transport de trupe urmează să aterizeze la Toronto diseară, iar al doilea sâmbătă, la Montréal. Aeroporturile din aceste două oraşe reprezintă punctele de intrare amenajate pentru primirea refugiaţilor.

După îndeplinirea formalităţilor administrative şi în urma unui examen medical, refugiaţii vor fi trimişi treptat către 36 de oraşe din Canada.

Din ianuarie 2014, această țară a găzduit deja 3.500 de refugiaţi sirieni, susţinuţi de cetăţeni sau organizații private, a anunţat Ministerul Imigraţiei.

Iniţial, Guvernul se angajase să preia, până la sfârșitul anului, 25 de mii de refugiaţi sirieni din tabere din Iordania, Liban şi Turcia.

În urma atacurilor de la Paris însă, dar şi din cauza dificultăţii prelucrării cererilor şi logisticii care este necesar să fie mobilizată într-o perioadă foarte scurtă, Guvernul a eşalonat pe o perioadă de trei luni aceste sosiri.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…