Confidenţialitate


Campanie de vaccinare impotriva poliomielitei


Până la sfârşitul acestei luni, medicii de familie sunt obligaţi să verifice fişele pacienţilor şi să întocmească listele cu cei nevaccinaţi.

Copiii ar trebui să fie vaccinaţi împotriva poliomielitei de patru ori până la vârsta de un an, şi încă o dată la şase ani. Pentru cei care nu au fost încă imunizaţi, se va organiza o campanie specială, desfăşurată timp de şase luni. Vaccinarea va începe la mijlocul lunii viitoare.

În România, din 2003 nu s-a mai înregistrat prezenţa virusului care provoacă poliomielită. Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat starea de alertă ca urmare a râspândirii virusului poliomielitic în ţări precum Afganistan, Etiopia, Irak, Israel, Pakistan sau Siria.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a convocat, luni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Constanța: Exercițiu de amploare coordonat de Autoritatea Navala Română, pe fondul escaladării pericolelor din Marea Neagră | AUDIO

Grecia: Măriri de salarii, pensii crescute și scutiri de impozite, promisiuni înaintea alegerilor de anul viitor | AUDIO

Un nou grup de drone, depistat de MApN în apropierea graniţei cu Ucraina. Aeronave F-18, pregătite să intervină.…

DNA: Doi profesori și doi studenți reținuți în dosarul fraudării examenelor de la Universitatea Ovidius | AUDIO

Organizația Națiunilor Unite a votat modificarea hărților lumii | AUDIO

Elevii din Sibiu vor merge gratuit și anul acesta la muzeele din oraș | AUDIO

Ungaria: Granițele țării rămân închise pentru migranți până la finalul anului, pe fondul evenimentelor recente din exclava spaniolă…

Miracol în Nepal: încă două persoane, salvate la 10 zile după inundațiile devastatoare | AUDIO

Controale și sancțiuni în Saturn: Comisarii ANPC au dat amenzi de aproape 400.000 de lei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează