Confidenţialitate


Campania pentru referendum, la final


Campania pentru referendum, la final

Vineri, la ora 7.00, s-a încheiat campania pentru referendumul pe tema redefinirii familiei în Constituţie drept uniune exclusivă între un bărbat şi o femeie, întemeiată pe căsătorie liber consimțită.

Susţinută puternic de Biserică şi de mai toate partidele parlamentare – cu excepţia Uniunii Salvați România, dar contestată prin îndemnuri la boicot de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi de minorităţile sexuale, consultarea populară se desfăşoară sâmbătă şi duminică.

Peste 21.000.000 de buletine de vot au fost tipărite pentru referendum.

Săptămâna aceasta, guvernul a hotărât să nu fie folosit sistemul electronic de verificare a participării la vot, testat la alegerile din 2016.

Aproape 50.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne vor fi monilizaţi pentru paza şi protecţia celor 18.000 secţii de votare înființate la nivel național şi verificarea eventualelor nereguli. În străinătate, Ministerul de Externe a avizat 378 de secţii.

Referendumul va fi considerat valabil dacă la urne se vor prezenta cel puţin 5.685. 517 persoane cu drept de vot.

Curtea Constituţională a României a stabilit, pe 17 septembrie, că Legea pentru revizuirea Constituţiei respectă prevederile constituţionale. Astfel, judecătorii CCR au decis că “faţă de forma propunerii legislative propusă de iniţiator, legea adoptată de Parlament şi supusă în prezent controlului Curţii cuprinde doar diferenţe formale de redactare, justificate de necesitatea unor corecţii ce ţin de rigorile tehnicii legislative”, potrivit motivării Curţii.

Singura opinie separată în legătură cu Legea de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, cum stipulează în prezent Legea fundamentală, a avut-o judecătorul Daniel Morar, care a susţinut că demersul “suprimă dreptul la căsătorie şi garanţii ale acestuia”.

Referendumul pe tema redefinirii familiei în Constituție este o ilustrare a divizării existente între, de o parte, majoritatea ţărilor din Europa de Est, mai conservatoare, şi cele din vestul continentului, de cealaltă parte, care au introdus în legislaţiile naţionale drepturi pentru cuplurile de acelaşi sex, notează France Presse.

Referendumul pentru redefinirea familiei. Unde se poate vota pe 6 și 7 octombrie

Românii sunt chemați să își exprime voința prin vot, pentru modificarea Constituției României astfel încât căsătoria să nu mai fie definită ca uniunea dintre soți ci dintre un bărbat și o femeie, în zilele de 6 și 7 octombrie, între orele 7.00 – 21.00.

Sâmbătă și duminică, cetățenii vor vota la secția de votare unde sunt arondați, conform listelor electorale permanente. Fiecare participant va prezenta biroului electoral al secției de votare actul de identitate sau adeverința care ține loc de act de identitate.

Persoana care, în zilele referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscrisă în lista electorală poate să își exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secție de votare, urmând a fi înscrisă într-o lista suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinței care ține loc de act de identitate.

Pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua votării, Ministerul Afacerilor Externe organizează secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate. Ministerul Afacerilor Externe poate organiza, cu acordul autorităţilor străine, secţii de votare şi în afara secţiilor de votare.

Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Pragul pentru validarea referendumului pentru redefinirea familiei

La finalul acestei săptămâni, românii trebuie să răspundă prin DA sau NU la următoarea întrebare: ”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.

Concret, legea supusă votului prevede modificarea Constituției României pentru ca familia să nu mai fie definită ca uniunea între soți ci că ”familia se bazează pe căsătoria între un bărbat și o femeie”.

Referendumul va duce la modificarea actualei Constituții doar dacă vor merge la vot 5.481.280 de alegători, din care 4.567.734 vor pune ștampila pe „DA”.

România în Direct: Referendum două zile, fără verificarea electronică a participării la vot. Miza, evidentă, întrunirea pragului de 30%

Pe 19 septembrie, dezbaterea România în Direct, la Europa FM, a pornit de la extinderea perioadei de vot de la 1 zi la 2 și implicațiile acestei decizii.


Ultimele stiri
În Prahova, instalaţiile sunt umplute cu apă, de vineri, la ora 23.00. Prin mesaje RoAlert populația e sfătuită…

Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…