Confidenţialitate


Calea Victoriei devine pietonală în Sâmbăta Mare


Calea Victoriei va deveni pietonală de sâmbătă până luni, Primăria Capitalei organizând, în zilele de Paşti, spectacole de teatru, concerte, ateliere pentru copii, urmând să fie prezenţi şi mimi, animatori şi portretişti, a anunţat, marţi, Primăria Capitalei.

Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00 şi luni, între 10.00 şi 18.00, va avea loc evenimentul “La pas pe Calea Victoriei” organizat de Primăria Capitalei, prin Creart, bulevardul devenind pietonal cu ocazia sărbătorilor de Paşti, pe segmentul de la intrarea dinspre Piaţa Victoriei până la Strada George Enescu.

Primăria Capitalei precizează că pe Calea Victoriei vor fi organizate în acest interval orar spectacole de teatru şi concerte, vor fi prezenţi mimi, animatori, portretişti şi statui vivante, ateliere pentru copii, atelier de facepainting, dar şi un studio foto mobil.

Corul bărbătesc “Armon” şi Corul Academic “Divina Armonie”, dar şi mai mulţi muziciani stradali “vor întreţine atmosfera sărbătorilor pascale printr-un program muzical deosebit”, precizează municipalitatea.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi inclus şi spectacolul de teatru “Zidul”, coproducţie Teatrul Masca – ARCUB, în regia lui Mihai Mălaimare, “un spectacol ce aduce în faţa publicului tehnica statuilor vivante, o poveste tulburătoare şi un balet fabulos”, mai spun reprezentanţii municipalităţii.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara, în urmă cu aproximativ o lună, că transformarea Căii Victoriei în arteră pietonală este un proiect-pilot pentru sărbătorile de Paşti, dar că aceasta ar putea fi menţinută arteră pietonală în fiecare weekend pe tot parcursul anului dacă bucureştenii vor considera că este o măsură bună.


Ultimele stiri
Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…