Confidenţialitate


Bursa de valori București e în scădere


Bursa de valori București e în scădere

În plină zi de votare a componenței noului Guvern, Bursa de Valori București e în scădere în această după amiază.

Principalii indicatori ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pierdeau peste 4%, iar leul s-a devalorizat până la cotaţii de peste 4,57 lei/euro, după publicarea în presă a informaţiilor despre noul program de guvernare, care schimbă total modul de impozitare şi desfiinţează pilonul II de pensii, unul din cei mai importanţi furnizori de capital din România.

La ora 15.25, ora României, indicele BET, al celor mai importante 10 acţiuni, pierdea 2,4%, după ce pierduse anterior chiar 4%, iar indicele BET-NG, al titlurilor din energie, scădea cu 3,8%, după ce iniţial pierduse peste 5%.

Brokerii aun indicat că motivul scăderii este anunţul desfiinţării Pilonului II de pensii.

“Principalul motiv al scăderii bursei cred că este ştirea legată de desfiinţarea Pilonului II. Fondurile au participaţii pe bursă, dacă vor trebui să dea banii înapoi vor trebui să vândă activele. Alt motiv nu văd, mai ales că bursele europene sunt stabile. Este greu de estimat ce impact va avea pe termen mediu, va depinde de informaţiile care vor apărea pe parcurs”, a declarat, pentru News.ro, brokerul Adrian Simionescu:

De asemenea, leul a pierdut circa 0,5% din valoare, cursul euro/leu urcând de la 4,55 unităţi la 4,5740 unităţi înjurul orei 15.25.

Ministrul desemnat pentru Finanţe, Ionuţ Mişa, a confirmat joi, la audierile de la comisiile parlamentare, că Pilonul II de pensii, care administrează active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desfiinţat, iar banii vor fi returnaţi contribuabililor, care vor trebui să aleagă între Pilonul I, de stat, sau Pilonul III, privat.

Anunţul vine după ce reprezentanţii PSD au infirmat vehement, în aprilie, această intenţie, iar şefa celui mai mare administrator de pe pilonul II, NN, şi-a pierdut funcţia, iar compania a primit o amendă-record de la ASF pentrucă a discutat despre această intenţie într-o scrisoare trimisă clienţilor.

Pilonul II de pensii este unul dintre cei mai mari investitori pe piaţa de capital şi are plasamente mari în titluri de stat, astfel că desfiinţarea sistemului ar puteaafecta puternic bursa din Bucureşti, care suferă oricum din cauza lichidităţii scăzute în comparaţie cu alte pieţe din regiune.


Ultimele stiri
Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, despre importurile ilegale de deșeuri: Este o discrepanță de aproximativ două…

Cantina de Ajutor Social din Zalău, desființată pentru reducerea cheltuielilor. Peste 100 de persoane aflate în dificultate vor…

Politologul Costin Ciobanu, despre climatul politic din România: „Perspectivele nu sunt favorabile pentru un partid precum PSD”. AUR…

Cabinetul de miniștri de la Atena a transmis un mesaj de condoleanțe după tragicul accident produs pe DN6,…

ANPDC contrazice afirmațiile lui Cristi Dănileț, care a atras atenția că, în România, există centre dedicate minorilor delincvenți…

Cele mai multe școli din România, conduse de directori numiți politic. Cazul unei foste directoare de la un…

Gorj: Zeci de case și gospodării dintr-un cartier din Târgu Jiu, inundate în urma precipitațiilor abundente | AUDIO

Premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch despre măsurile luate pentru stabilitatea financiară…

Guvernul german oferă un milion de euro pentru informații despre autorii sabotajului care a lăsat Berlinul în beznă…

Piața Victoriei. România în plan extern – incoerență sau ambiguitate strategică? Invitat este politologul Costin Ciobanu