“Bună dimineața, Europa!” cu Mihai Dinu: Despre Interioare și de ce Alexandru Andrieș a fost primul hipster din România (fără să știe)

Peisajul muzical românesc din anii ‘80 era controlat de cenzură, iar folkul devenise fie o supapă tolerată, fie un exercițiu didactic fără prea mari surprize, așa că “Interioare” a apărut ca o mică anomalie. Alexandru Andrieș, arhitect de formație, a debutat discografic cu un material care are mai mult din logica unui volum de poezie cântată decât din formula clasică de album folk.

Cele 15 piese însumează puțin peste 35 de minute, dar economia lor este înșelătoare: fiecare text funcționează ca un mic poem, uneori de o concizie frapantă, alteori cu ironii subțiri strecurate sub umbrela metaforei. Muzical, discul se încadrează în ceea ce se numea atunci „folk cu influențe de jazz”, chitara acustică e coloana vertebrală, dar se insinuează și aranjamente mai sofisticate.

Versurile sunt forța reală a albumului. Spre deosebire de colegii de generație, care gravitează în jurul cântecului de tabără, al baladelor istorice sau al aluziilor naive, Andrieș scrie în registrul observației personale și urbane.

Albumul respiră o intimitate rară pentru anii ’80, unde ascultătorul intră într-o relație directă cu autorul. De aici și senzația de sinceritate: totul sună ca și cum ar fi fost scris pentru un prieten, nu pentru un public difuz.

Interioare demonstrează că poți scrie poezie adevărată pe muzică folk fără să devii siropos, că poți critica realitatea fără să strigi și că-n lumea plină de lozinci oficiale, interiorul omului poate deveni scena centrală. Este un album care a îmbătrânit bine, frumos, pentru că forța lui nu stă în context, ci în realitatea unei voci care știa de la început ce are de spus.

Mihai Dinu a stat de vorbă cu Alexandru Andrieș înainte de începerea turneului național care promoveză primele două discuri ale autorului.